Șapte zeci și trei de zile în Thailanda

Pentru o mai ușoară lectură - mai puțin, mai mult însă pentru a putea înscrie articolul într-un concurs, am decis să restrâng toată experiența mea de anul trecut din Thailanda într-un singur articol. Din păcate, văd însă, că așezarea în pagină a avut puțin de suferit.

Am plecat cu bani puțini și cu o sete nepotolită încă pentru cultura asiatică și m-am întors cu o pasiune ce mă va bântui toată viața.

Enjoy!

• Ziua ZERO

Bucureşti - Otopeni
Stau la geam. Locul meu era lângă culoar, dar e cam gol avionul, deci, lux!
E încă lumină afară şi vreau să mă holbez la ce au prin curte ăştia cu vilele de pe lângă aeroport. Sunt fix la jumătatea aripii şi între 2 geamuri. Cred că o să schimb şi rândul dar se uită urât la mine stewardesa flight attendanta.
Plecăm. Avem probleme la o roată (ne anunţă chiar căpitanul). Parchează la loc avionul. Probabil are pană? Am început grozav. După ce că am fost ultimul care a urcat în avion şi toţi aşteptau după mine, acum o să trebuiască să alerg şi prin terminalul 1 din Istanbul ca să prind legătura către Dubai. A fost destul de interesant totuşi să-mi aud numele strigat în aeroport şi să fiu chemat de urgenţă la poarta 12... M-am simţit oarecum important! 
Schimbăm aeronava că asta nu mai merge!
Coborâm. Autobuz. Staţionare 15 minute. În autobuz.
Cei care aveţi legătură la Dubai ne pare rău, o pierdeţi. Telefoane. Isterii. Crize.
Haideţi că s-a aranjat. Mergeţi repede la poarta 30. Aşteptare. Telefoane. Înjurături.
Mergeţi repede la poarta 14! Alergare. Înjurături.
- Sigur mai prindem Dubai?
- Sigur! 
Îmbarcare. Acelaşi loc 13F lângă aripă. 
Alt avion, aceleaşi stewardese. Nu cred că vor mai ţine discursul cu umflatul vestei. Nu l-au mai ţinut.
Nu cred că mai prindem Dubai. Poate doar dacă ne aşteaptă? 
La ăsta sunt mai curate geamurile. Şi încă mai e puţină lumină... Flapsurile jos şi... Miroase a kerosen!
N-am văzut nici o vilă. Turbulenţe. Fmm... Turbulenţe şi mai mari!
Ce mult pot să vorbească fetele astea două din spatele meu. Nici măcar nu aud prea bine ce zic. 
Oare s-or uita la Suleyman Magnificul?
Snack. Şi Istanbul - Dubai parcă tot snack e. Înseamnă că o să-mi fie foame. De băut? Vin? Gratis? Mmm Budureasă Neagră! Am luat Cappy de mere.
Au tăcut in sfârșit fetele din spate! Mănâncă... 
Nu desfac "prăjitura casei". O să le-o ofer lor mai târziu, poate așa le fac sa mai tacă puțin. 
Coborâm. Deja? Bună prăjitura. Cu rom.
Oare de ce utilizarea serviciilor GPS este gratuită? Că nimic nu e gratuit! Ce ne-or mai spiona ăştia!
Mi-au oprit şamponul românii ăştia la check-in. Nu am bagaj de cală (I travel light). Avea 120 ml, cu 20 peste limita admisă şi nu m-au lăsat să trec cu el. Regulile sunt reguli! Nu te pui cu regulile.
Oare o să mai prind legătura către Dubai?
Hmm, flapsurile jos. Beznă. Nu se vede nimic pe geam. Aha. Un vapor. De-asta era întuneric. Am uitat cum îl cheamă pe pilot. Ioneci parcă.
Touchdown! Oribil! Cea mai nereuşită aterizare de până acum! A căzut ceva de sus pe mine şi s-a ascuns pe sub scaune. O monedă, ceva... Aha! un buton!
Istanbul. Alergat la propriu. 
Ora 19:00. Avionul decolează în 5 min. Last call! Made it! 
Nu ne lasă să trecem. Se pare că trebuia să avem boarding pass special pt Emirates luate de aici. Nimeni nu are. Şi suntem mulţi, număr vreo 16.
Indianul ăsta are..şi... trece! 
Am pierdut avionul, deşi este în faţa noastră, nu a decolat. Dar noi stăm toţi cu paşapoartele şi bileţelele în mâna ca atunci cînd ți-a căzut pe jos o felie de unt cu gem şi nu ştii ce să mai faci cu ea.
Scandal - unii; resemnare - alţii.
Se pare că reprezentanţii Tarom din Istanbul nu şi-au făcut treaba şi nu ne-au îndrumat bine. Ce mai contează... aşteptăm microbuz să ne ducă la un hotel. 
Următorul zbor către Dubai este ziua următoare tot la ora 19:00. Telefoane. Înjurături. Resemnare toţi. Bagaje, microbuz, hotel. Nu m-am uitat câte stele are, dar cred că are 2. Nu sunt aprinse decât vreo 5 litere din vreo 12 câte are numele hotelului, motiv pentru care nu depun nici un efort să-l reţin.
Condiţiile sunt ok.
Trăiască Gheorghe Hagi. Hai Galatasaray!
Ni s-a servit cina la 3 mese improvizate fix în recepţie. Dezamăgiţi de lipsa desertului, propun unui coleg de suferinţă să savurăm o bere. 
Am plecat cu Sergiu să căutăm o terasă. Nu am schimbat bani, ne-am propus să plătim cu euro. Proastă idee. Am găsit o terasă ok, iar eu ştiam că Efes e bună, aşa că am comandat, prin semne, pentru că nu vorbea nimeni din tot personalul nici o limbă de circulaţie internaţională.
Nu ne-a adus sticlele, ci ne-a adus berea în nişte pahare mici. Foarte mici. Puţin mai mari decât cele în care bem noi ţuică. Cred că au fost câte 4 de fiecare. S-au dus repede.
Nota de plată a venit goală. Mă aşteptam, urma NEGOCIEREA.
Ne-a făcut muci! Am plătit 15 euro şi am plecat cu un gust amar. Nu de la bere.
Wireless-ul în cameră funcţionează. Parola e "istanbul". Cu litere mici.
Skype.
Blog.
Shut down.

• Ziua 1 - Istanbul

Dimineaţă. 8:30
Duș cu peripeţii, mic dejun.
Planuri de vizitare. Calcule.
Mai sunt aproape 6 ore de hoinărit înainte să apară preaiubitul reprezentant Tarom.
Tren de la Florya până la Sirkeci.
Vizitat Hagia Sophia.

 și Blue Mosque

Bonus un parc. Mâncat kebap ca la mama lui + suc de rodii.
Poza la Bosfor:

şi tren înapoi la hotel .
La fix! Se serveşte prânzul. Este identic cu cina de aseară.
Informaţii noi: se pare că la 19:00 voi părăsi Turcia spre Dubai şi după vocea feminină de la telefon "yes, yes, ok" conclud că mi-au găsit şi alt zbor către Phuket.
Rămân neîncrezător. Dacă mă aştept la ce e mai rău, atunci o să fie ok dacă e mai puţin rău.
Acum, după ce am amânat sosirea în Phuket parcă nu mi-ar strica şi o zi de plimbări prin Dubai...
Microbuz până înapoi la aeroport. S-au rezolvat toate problemele, mai puţin, evident, ale mele. Zborul către Dubai este confirmat, ba chiar mi-au găsit şi zbor către Phuket, însă, s-au anulat cele de întoarcere din Thailanda. Aşa e procedura... M-am obişnuit cu procedurile. Nu mai întreb nimic şi merg mai departe.
Mai sunt 2 ore până ne îmbarcăm.
O bere careva? Da.
Nu credeam că o să mă îmbăt dintr-o bere... Trebuia să fiu atent când m-a întrebat ăla dacă vreau halbă mare sau mică. Şi nu pt că avea 700 ml, ci pt că a costat 20 de lire. O bere. Asta înseamnă aproape 9 euro. Adică băga liniuţă mi liniuţă aş!
Ai naibii ăştia cu preţurile lor de aeroport.
Urcăm în avion.
Familie de arabi cu bebeluş plângăcios. Pardon. E cam mare! A, e retard. Aşa se explică. Nu găsesc compasiune. Nu-mi explic de ce şi nici nu mă frământ prea mult. Seamănă la faţă cu un prieten de-al meu. Şi la păr. Oricum locul meu e mai departe şi e chiar la geam.
Nu mai găsesc loc să-mi pun bagajul. Incredibil cât cară arabii ăştia după ei. Îndes backpack-ul într-un compartiment două rânduri mai în faţă. Mă ajută cineva să închid capacul.
Era nevoie de 4 mâini și eu aveam doar 3.
Mă doare capul puţin. O fi de la guma de mestecat?
Afară e întuneric şi a început să plouă. Decolăm, da, cu întârziere.
Am uitat acasă cartea pe care trebuia să o citesc acum despre Thailanda.
Mă amuz fantastic că nu găsesc unde se bagă mufa de la căştile din dotare ca să pot să mă bucur de entertainment-ul multimedia furnizat.
Tocmai trece stewardesa pe coridor dând cu odorizant în sus în continuu.
Da. Mai put din ei câţiva. Ce să-i faci... Se mai întâmplă!
Am găsit desene animate. În engleză. Ben Ten. Funcţionează doar o cască.
Biscuiţi şi vin. L'ostal Cazes Estibals 2010. Roşu. Sec. Foarte bun. Nu pun toată sticluţa în pahar, mai păstrez pentru după masă. Impresionant meniu. Sună bine. Credeam că o să fie doar snack. Funcţionează treaba cu low expectations.
O, nu! Şi-a pierdut Ben ceasul şi nu mai poate să se transforme.
Mă chinui încă să schimb căştile.
Schimbat. E defectă de fapt mufa din scaun.
Mâncarea ok. Another red wine! La Mado Rasteau 2010. Merge după vita aia cu orez.
Era mai bun primul. Da stai că mai am din el!
Vai ce mă tratez... Coborâm că mi s-au înfundat urechile sau m-am îmbătat?
Confund luna cu becul de la capătul aripii deci e clar.
Încerc să dorm.
Blog.
Shut down

• 
  
• Ziua 2 - am ajuns
• 2 noaptea. Dubai International Airport.
  Mai am 10 ore de aşteptat pt zborul spre Phuket. Trebuiau să fie 11, dar am aterizat cu întârziere... lucky me!
  Camera de hotel în aeroport pt 8 ore: 250$. GTFO!
  Somn, oboseală, d'astea...
  Coca-cola!
  Mi se pare că terminalul 1 ăsta are kilometri întregi. De fapt distanţa aici se măsoară în minute. Şi chiar are km întregi! E cam cât vreo 30 de mall-uri.
  După 2 ore tot nu am reuşit să îi dau de capăt.
  Foame.
  Taste of India: Mutton curry combo.
  Altă dată iau altceva.
  Plictiseală. Film pe laptop: An old fashion orgy (comedie).
  Mai sunt 2 ore jumătate. Somn rău. Şezlong confortabil, dar nu adorm de frică să nu pierd zborul.
  Foame. Cum zice francezu': Fuck this shit, Burger King!
  Îmbarcare. N-am mai dormit de 28 de ore. Sooooomn! Mă trezeşte după o oră o mâncare cu pui nasoală. Somn iar vreo jumătate de oră. Multe întreruperi. Frig. Geacă şi pătură şi tot mi-e frig.
  Cred că am dormit adunat 2 ore. Degeaba ascult jazz în căşti că nu mai pot să adorm. Se pare că inclus în soft, tetierele astea au şi jocuri, nu numai muzică şi filme. Am găsit "space invaders", dar e prost făcut şi mă plictisesc repede. Pong în reţea? Cu alţi pasageri... Mişto. Mai sunt vreo 2 ore jumate până în Phuket. Mai bine bag un film. Karate.
  Am ajuns. Coada la pașapoarte merge greu rău.
  Iau o cartelă prepay şi ies din aeroport.
  Îmi dau seama că înăntru era aer condiţionat fix când ies pe uşă.  Mă loveşte cea mai frumoasă senzaţie pe care am avut-o de ceva vreme-ncoa'. 
  Îmi ia câteva momente să mă dezmeticesc şi să reacţionez. Îmi dau geaca jos şi mă sui într-un microbuz către Kata. Îl sun pe Dragoş şi îmi dă toate indicaţiile necesare. Ne întâlnim la Lucky Guest House pe Taina Rd., mai sus oleacă de Patong.
  Merge șoferu' ăsta de zici că e nepotu' lu' Titi Aur. Şi tot nu mă obişnuiesc cu mersu' ăsta pe stânga. Am mereu senzaţia că taie curba şi că o să ne lovim frontal de alţii.
  Fi-le-ar engleza de râs că nu înţeleg nimic din ce zic. O pocesc mai rău ca arabii. O să dureze ceva să mă obişnuiesc.
  Închiriez super-ieftin (150 baht/zi) de la Benny (prieten cu Dragoș) scuter aproape nou, Honda. E nervos. Eu nu. Îmi place şi zâmbesc cu toată faţa.
  Am sub ghidon agăţată o punguţă cu nişte nu ştiu ce frigărui luate de la o tarabă. Nu am recunoscut decât nişte cleşti de crab din cele 5 sortimente. Cazarea e super.
  Duş! Mi-a adus Dragoş nişte fructe foarte bune. Nu ştie nici el cum le zice. Mă apuc să despachetez.
  Skype.
  Blog.
  Bolovan
• 
  
• Ziua 3 - prima zi Thai
• M-a sunat de dimineaţă aşa cum am stabilit, dar nu am auzit telefonul.
  Nici Dragoş nu cred că a insistat. Şi-a dat seama.
  Am o grămadă de făcut azi: să schimb bani, să cumpăr ce mai îmi trebuie, să achit pe ici pe colo şi să găsesc centrul de scuba pt că Dragoş nu mai răspunde acum la telefon, probabil e în apă.
  Şi neapărat o BAIE în ocean!
  Le-am făcut pe toate mai repede decât credeam. E timpul pentru o bălăceală, iar apa este PERFECTĂ!
  Stop joc! La bun, chiar e perfectă. Peşti chiar la mal. Superb! E mişto. Foarte mişto. Îmi place. Îmi place rău!
  E plin de ruşi şi aici. Sunt peste tot ăştia.
  Am găsit centrul de scuba şi pe Dragoş.
  Foame. Mănânc un Pad Thai (tăiţei cu pui, legume şi mirodenii) la un restaurant în Karon beach 100 baht.
  Iar bălăceală. Şi mai multă bălăceală. Abia aştept să mă apuc de cursuri.
  Plecăm spre casă. Foame. Tom Yum prawns (supă cu creveţi) 60 baht şi un shake de pepene, ambele la recomandarea lui Flori (prietena lui Dragoș).
  Am plătit scuterul pe care mi l-a luat ieri Dragoş 150 * 30 zile = 4500 baht şi sunt foarte mulţumit şi de el (e nou, spre deosebire de răgăliile de pe străzi).
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Ne oprim la piață să mă învețe Flori despre fructe. Tot n-am reținut cum le zice. Știu doar mango și guava:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Sunt foarte mulţumit şi de cazare (10000 baht / lună). Este un fel de bungalow. O singură cameră cu baie şi bucătărie:
  
  
  
  
  
  
  M-am plimbat o grămadă cu scuterul azi şi aşa cum era normal m-am bronzat ca tractoristu'. M-a doftoricit tot Flori de arsuri.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Meet my new friend Jimmy:
  
  
  
  
  
  
  
  Îi place la mine în cameră.
  Mi-am propus ca mâine să vizitez şi să pozez.
  Şi dacă se întreabă cineva, da am văzut şi travestiţi.
  Skype.
  Blog.
  Odihnă.
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• Ziua 4 - accident
• Am dormit 12 ore. Sunt odihnit şi complet recuperat.
  Îmi iau cele necesare pentru drum şi pornesc plin de energie pe scuter până la Phuket Scuba Club să dau bună dimineaţa, deşi este prânzul.
  
  
  
  Mic dejun - ceva cu creveţi. Nu înţeleg numele că e scris de mână în thai.
  Gata. Am pornit spre sud să văd cât mai mult din Phuket.
  Fac dreapta şi intru pe contrasens fără să-mi dau seama. După curbă apare o babă pe scuter şi se îndreaptă frontal spre mine. Frânăm amândoi şi mă înjură. Mă dau pe stânga şi amuzându-mă uşor, conduc ceva mai prudent.
  E destul de aglomerat pe străzi, e anul nou chinezesc, iar în intresecții se merge la mica înţelegere, neexistând semne de prioritate sau cedează.
  
  
   
  
  
  
  Traseul ales se arată promițător
  
  
  
   
  
  
  
  
  Fac poze şi din mers
  Nu ştiu cât de inteligent e asta.
  
  
  Combinaţia ideală: neatenţie, dâmb, frână faţă.
  Aterizez în nici un caz ca pisica. Julituri dreapta: antebraţ, cot, genunchi, gleznă + entorsă.
  Casca şi-a făcut treaba. Nu ştiu cum de n-am bulit aparatul foto atârnat la gât.
  Pharmacy. Şchiopătând mă întorc acasă.
  Betadine. Bandaje. Nu am gheaţă pentru gleznă.
  Nu-mi pare rău că am căzut, nici pentru întreruperea călătoriei.
  Socotesc că mai am vreo 80 de zile rămase să văd tot.
  Privesc partea bună a lucrurilor: acum am suficient timp să citesc manualul Padi Open Water Diver.
  Skype.
  Foame. Mai am din fructele de aseară.
  Îl sun pe Dragoş să-mi mai ia câte ceva în drum spre casă şi îmi dă idea genială să ud un prosop şi să-l bag la congelator să-l pun pe gleznă.
  Stau.
• 
  
• Ziua 5 - pat
• Imobilizat la pat.
  Mănânc ce-mi aduce Dragoş şi fructe de la Flori.
  Citesc.
  Netu merge prost, deci fără skype.
• 
  
• Ziua 6 - pat
• Nu ştiu cum reuşesc să dorm atât de mult.
  Am adormit pe la 12 aseară şi m-am trezit la 2 şi ceva după-masa. Cu o mică întrerupere la 9 când a intrat Dragoş să verifice dacă sunt ok.
  Piciorul e mai bine. O să mai dureze ceva totuşi până o să-l pot pune jos, dar cel puţin nu mă mai doare în permanenţă.
  Mă uit la ce mi-a lăsat Dragoş să mănânc şi găsesc şi carne de porc printre bucăţele. Am două variante de sos: picant sau şi mai picant.
  Am uitat să menţionez că aici absolut orice fel de mâncare e deja picant. Deci e o greşeală să ceri să fie picant pentru că nu vei putea mânca.
  Încep să mă obişnuiesc şi să-mi planific foarte clar ridicările din pat astfel încât să eficientizez volumul de efort depus la ţopăială.
  Descopăr de ce şamponul pe care l-am cumpărat de aici nu făcea spumă: este un fel de cremă de protecţie solară.
  Dacă până acum a fost numai cald şi soare (nu caniculă), acum a început să picure, dar s-a oprit foarte repede. Prea repede. Dacă eu nu pot să ies din casă, mi-ar fi plăcut să plouă mai mult să-i încurce şi pe alţii să iasă.
  Am să ies pe terasă, mai am jumătate de parcurs din manualul de scuba.
  
  
  
  Trece ambulanţa pe stradă.
  Am auzit că ar culege cam un scuterist mort în fiecare zi. În special dintre turişti :)
  Localnicii nu poartă nici măcar cască de protecţie...
  Mă rog, mă întorc la citit şi mă amuz de un sfat din manual cu privire la comportamentul subacvatic: "If it's very pretty, very ugly or it doesn't flee from you - DON'T TOUCH IT !"
  
  
  
  
  Apare un colocatar în parcare în faţa mea şi îmi dau seama după cum se chinuie să coboare de pe scuter că a căzut şi el.
  Mă ridic şi mă apropii de el. Îl văd julit nasol pe antebraţ, genunchi şi la gleznă, dar pe partea stângă, nu ca mine pe dreapta. Mă abţin să nu râd şi mă prefac îngrijorat, bucurându-mă într-un fel că nu sunt singurul fraier. Îmi spune că a căzut din cauza unei pete de ulei, iar eu mă dau mare specialist în julituri şi infecţii şi îi ofer bandaje, spirt, apă oxigenată şi betadina mea să se cureţe, deoarece observ că nu avusese inspiraţia să treacă după căzătură pe la o farmacie să-şi ia ce-i trebuie; dar avea vreo 4 plase cu mâncare după el.
  Mă reîntorc la citit.
  Îmi dau seama că în caz de urgenţă nu ştiu numărul de telefon. Google - 999
  Se lăsa seara devreme, cam pe la 7. M-a deranjat un singur ţânţar, care a plătit cu viaţa. Sunt ceva mai negri ăştia şi se pun direct pe treabă, deci îi simţi de la început. Asta e bine.
  Vine la mine colocatarul şi îmi returnează produsele dezinfectante şi ce a mai rămas din bandaj. Îmi mulţumeşte şi mă întreabă din ce ţară sunt. Îi spun mândru: România! Din privirea lui îmi dau seama că nu ştie unde e, ba chiar nici măcar nu a mai auzit de ţara asta până acum. Ţin să-i menţionez că e o ţară mică şi îndepărtată. Îmi mulţumeşte din nou, după care cu puţină ezitare se suie din nou pe scuter şi pleacă.
  Mă oftic.
  
  
  
  Au venit şi Dragoş cu Flori.
  O supă de tăiţei cu ceva carne în ea cu gust preponderent de fructe de mare. Iar Flori bineînţeles că vine cu un shake de pinapple cu lime.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Îi mai fac câteva poze lui Jimmy, până îl sperii şi se bagă sub pat:
  
  
  
  Înapoi în pat.
  TV
  Blog.
  Lipsă somn
• 
  
• Ziua 7 - pat
• O nouă zi!
  Ţeapă! piciorul e la fel ca ieri.
  N-am chef de nimic. N-am avut nici somn.
  Nu citesc. Mă uit la ştiri pe NHK World (un fel de BBC japonez).
  Mă sictiresc repede, de obicei nu prea mă uit la TV.
  Stau în pat, nu mai ies pe terasă, poate asta a încetinit ritmul de recuperare?
  Nu am citit nimic toată ziua. M-am uitat la filme pe laptop. Django
  Deschid televizorul din nou şi îi văd pe unii în cârje. Îl închid la loc.
  Şi mai multe filme pe laptop.
  Ăsta chiar se potriveşte situaţiei: Peaceful Warrior - încă un fraier care-şi beleşte piciorul pe motocicletă...
  
  
  Supă la plic poate aţi mai mâncat, dar supă la pungă? eh?
  Să ţin minte că nu-mi place aşa mult ghimbir în mâncare. De fapt toată supa e 50%  numai ghimbir. Iar restul, ceapa, ciupercile şi creveţii au gust tot de ghimbir. Nu credeam că o să fiu pretenţios. Bine că mai am pe lângă nişte orez şi un cartof fiert. Pe care l-am mâncat cu zahăr. Credeam că e sare în pliculeţ. Cine pune într-un pliculeţ zahăr şi în celălalt, lipit de el, chili? A fost bun şi-aşa.
  Mă simţ ca Bear Grylls când reuşeşte să facă focul cu 2 beţe şi spune: "it's good for morale!"
  
  
  De mâine sunt pe cont propriu, Dragoş şi Flori pleacă 5 zile. Aş fi vrut şi eu să merg.
  M-aş duce oriunde. Şi cred că aş putea să şchiopăt până la scuter şi de acolo mai departe. Dar nu vreau să risc şi să stau vreo 2 luni în pat cu glezna umflată apoi.
  Nici Jimmy n-a mai apărut azi. Pozez un melc pe exteriorul casei. E fără carcasă şi urât. Unui melc îi stă bine cu căsuţă, aşa cum am învăţat de mic din benzi desenate la grădiniţă. Şterg poza.
  Câte preconcepţii formate...
  
  
  Pink Floyd.
  
  
  Google Earth, îmi revizuiesc şi replănuiesc trip-urile pentru când O SĂ-mi revin.
  Skype
  Blog.
  Somn?
• 
  
• Ziua 8 - pat
• Iarăşi nu am avut somn, iar când am adormit în sfârşit pe la 3-4, am adormit cu aerul condiţionat pornit.
  Trag de nas (la figurat).
  Piciorul e din ce în ce mai bine, dar înaintează cu paşi mici; văd că nu prea se grăbeşte.
  Îi mai dau termen azi şi maxim mâine (pentru cam atât mai am mâncare în frigider).
  
  
  Mai am un sfert de manual de citit şi vreo 2 filmuleţe a câte o oră despre scufundări.
  Dragoş vine peste 5 zile înapoi deci am suficient timp.
  Mă mai uit la ce aş putea să vizitez. Costă un bilet de avion (dus-întors) aprox 50 € până în Cambodia, Malaysia, Vietnam, Indonesia etc.  Deci am multe, foarte multe variante şi opţiuni. M-am debusolat complet.
  Dragoş propunea nişte scufundări în Bali luna viitoare. Cred că mă bag.
  
  
  Curăţenie.
  Skype.
  Excelente fructele. Cred că nu am mai mâncat nicăieri fructe mai bune ca aici. Chiar şi cele familiare sunt mult mai aromate şi mai bune. Nu ştiu cum le spun localnicii mandarinelor, dar ce importăm noi din Grecia sunt numai apă comparativ cu astea de aici.
  Probabil şi pentru că este o ţară mai săracă şi totul este natural, nu-şi permit culturi şi plantaţii la scară industrială, ca să le umfle cu îngrăşăminte şi produse modificate genetic.
  În orice caz, pentru fructe, Thailanda #1
  
  
  Îmi mai iau câteva fructe cu mine şi ies pe terasă să citesc restul manualului.
  Am citit 4 pagini.
  Iau o aspirină să nu cumva să mă ia răceala. Mă gândesc că acidul acetilsalicilic (aspirină) subţiază sângele, ceea ce ar fi util pentru venele mele lezate de la gleznă.
  Îmi dau o palmă.
  În bagaj aveam şi un antiinflamator (pe care îl car după mine pentru mahmureli). Bun şi ăla pentru picior.
  
  
  Nu cred că am mai menţionat până acum, dar mi-am propus ca în Thailanda să nu consum alcool. Deloc.
  Şi pentru că este prost şi scump, aşa cum scrie şi în articolul ăsta, şi pentru că nu este indicat la scufundări şi pentru că atunci când beau, zâmbesc mult.
  Şi pentru că sunt singur şi nu aş avea partener de băutură (se oferă cineva?), nu vreau să mă trezesc zâmbind la vreun "ea".
  
  
  Am dat peste un site ce adună câteva poveşti interesante despre Thailanda. Poate mai găsesc câte ceva util acolo să mă ajute să-mi fac un itinerariu.
  În concluzie, nici pe ziua de astăzi nu am făcut mai nimic.
  
  
• 
  
• Ziua 9 - pat
• Wow, e ziua a 9-a şi eu sunt tot la pat...
  
  
  Am răcit. De la aerul condiţionat.
  Am băut azi-noapte 2 bidoane de apă şi am transpirat 3.
  
  
  Piciorul nu mă mai doare aproape de loc şi pot să-l mişc aproape complet, dar tot nu-l pun jos.
  Am senzaţia că cineva se roagă şi se chinuie foarte tare ca mie să-mi meargă lucrurile pe dos pe-aici.
  Cum zice rusu': whatever! o să pun eu picioru-n prag o dată şi o dată. Şi atunci să te ţii... (nu ştiu de ce mi-a venit în minte fraza: "De mă voi ridica, pre mulţi am să popesc!")
  
  
  Iarăşi m-am trezit târziu. Aproape de fiecare dată mă trezeşte sirena ambulanţei.
  
  
  Cea mai mare dilemă a mea e că în somn am reuşit să trântesc telecomanda, care s-a rastogolit, nu știu cum, EXACT sub pat, FIX în mijlocul lui. Şi n-am cum s-o scot! Patul e ff mare (de 3 persoane), nu ajung la ea cu nimic, e foarte jos, nu pot să mă bag sub el şi e foarte greu, nu pot să-l mişc stând într-un picior. Nu, n-am o mătură.
  Şi parcă acum că nu mai am telecomandă, aşa de tare aş da drumul la tv... Pot să-i dau drumu' din butoane da' parcă n-are nici un farmec aşa...
  Nu merge internet-ul. Acum merge.
  
  
  Din pură curiozitate am vrut să văd "cine" îmi vizualizează blog-ul, că am văzut cam multe vizualizări la număr, şi am avut o surpriză plăcută.
  
  
  Bineînţeles, grosu' e în România!
  Spania - sper că v-aţi amuzat, Florin
  Australia - Anca, văd că mă urmăreşti, dar nu mi-ai răspuns la mail
  Marea Britanie - Cosmin, te-ai distrat la Moondo, dar acum văd că ai ajuns acasă la Londra
  Georgia - Marine, te aştept
  Emiratele Arabe Unite - Silvia, să-i arăţi şi lui Sergiu că n-am nr. lui de telefon
  Thailanda - Dragoş şi Flori... mă spionaţi !
  Mai am de lămurit doar Coreea de Sud, SUA şi Germania.
  
  
  Citesc ştirile locale şi dau de un articol despre o tipă ce a suferit de DCS (decompression sickness) în timp ce făcea scufundări pe Similan, unde o să mă duc şi eu, spre sfârşitul cursurilor.
  
  
  Deschid Facebook! Văd că ăştia vorbesc de noul Papă (da Bebule, tu!). Habar n-ai că Coreea de Nord a mai făcut o detonare nucleară subterană şi ameninţă America.
  Muzică. Simply Red.
  Iar nu merge internet-ul. Acum da.
  M-am enervat şi am reuşit după vreo câteva minute de stat întins pe gresie să pescuiesc telecomanda cu cablul de alimentare de la laptop.
  Nu am dat apoi drumul la televizor deloc toată ziua.
  
  
  Iar nu am citit nimic.
  Skype
  Lipsă somn
• 
  
• Ziua 10 - primul pas
• M-a trezit tot ambulanţa, dar de data asta de dimineaţă, pentru că am adormit relativ devreme.
  Nu mai sunt răcit şi pot să pun şi piciorul jos :)
  Asta este ultima zi pe care o s-o mai pierd în casă. De mâine voi merge!
  
  
  Vecinul pe care l-am ajutat să se vindece de julituri şi-a închiriat motor. E cel puţin de 500 după cum sună şi văd că abia reuşeşte să plece încet cu el de pe loc şi mai şi şchioapătă. O să fiu atent să văd dacă apare la ştiri. Dacă nu, RESPECT!
  
  
  Am primit răspuns de la Thaistory să scriu câte ceva şi pentru ei. M-am decis să fac un articol despre scufundări în Phuket. Mai încolo evident.
  
  
  E soare şi frumos afară. Stau pe terasă.
  Astăzi este prima zi când am mers după 6 zile de ţopăit şi stat în pat!
  M-am plimbat cam 50 m fără probleme, dar încet. Mâine sunt GATA !
  A, şi am descoperit şi că obiectivul de la aparatul foto, implicat activ în căzătura mea, nu mai focalizează cum trebuie. E made în Thailand, deci trebuie să-i găsesc un service pe-aici pe undeva.
  
  
  Am terminat de citit şi cartea. Cred că mâine mă duc să fac plajă, să încep să mă bronzez treptat, să nu mai am probleme cu soarele.
  Sunt aşa bucuros că POT SĂ MERG!
  De mâine să înceapă aventura !!! muhahahahaaaaa
  
  
  Filme & peanut butter (bleah).
  Hasta la Vista (comedie cu 3 handicapati: 1 paralizat, 1 orb şi 1 în scaun cu rotile)
  Aş bea un vin roşu sec.
• 
  
• Ziua 11 - învierea
• Mă trezeşte un guguştiuc. E ora 9. Ambulanţa nu m-a lăsat să dorm. Pe la 2 şi ceva l-au cules pe unu chiar din dreptul meu de pe stradă; auzeam fluierele miliţianului care dirija pe-acolo şi chiar l-am auzit pe sărman văitându-se când probabil l-au ridicat pe targă. Nu m-am ridicat din pat să mă uit pe geam.
  Nu vreau să obosesc piciorul, urmează o zi lungă!
  Am adormit la loc înjurând guguştiucul şi m-am trezit la 11 şi ceva.
  Foarte rapid îmi iau cele necesare şi plec pe scuter la plajă (cu casca pe cap).
  
  
  
  
  
  Ce bine e să ieşi din casă.
  Din faţa casei se vede capul statuietei uriaşe cu Budha de la templul din vârful dealului. O să ajung şi acolo. Cândva.
  
  
  Nu reuşesc să trec de 30 km/h (de frică probabil).
  Nu credeam în viaţa mea că pot să conduc aşa de încet.
  
  
  
  
  
  
  
  Micul dejun pe drum.
  Direct de la mama (tata) lui.
  Nişte frigărui cu nişte chestii şi cu încă nişte chestii.
  Părea chiar fericit moşulică, avea de toate. Şi clienţi.
  
  
  
  
  
  
  
  Dau bună-dimineaţa la centru de scuba şi DIRECT ÎN APĂ!
  Ca-ntotdeauna apa e perfectă. Cam slabă vizibilitatea.
  Bate puţin vântul şi sunt ceva valuri.
  
  
  Înot cu 2 mâini şi un picior (fără flipere), aproape de mal, la cam 3 m adâncime şi reuşesc să scot câteva poze:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Aflu de riscul de infecţie la bubele care încă nu mi s-au vindecat din cauza bacteriilor din apă ce în general se gasec la tropice.
  Ies din apă, dezinfectez cu betadină şi decid să mă bronzez.
  Vorba aia:
  Şezlong - 100 bht/zi
  Coconut - 50 bht
  WiFi pe plajă şi să faci mişto de ăia din România că acolo e ger - priceless!
  
  
  
  
  Flori, factor de protecţie solar 50 este prea mult pentru mine. Acum sunt roşu tot, mai puţin umerii. A urmat bronzul strict conturul cremei şi arăt ca un soldat roman. Cu epoleţi.
  Mă doare piciorul şi decid să plec acasă.
  
  
  
  Da. Este chiar ceea ce se vede. E în limbajul internaţional prin care ţi se spune "nu aşa".
  Vorba aia: amendă - 2000 bht pentru parcare neregulamentară, să stai să vezi cum se uită prostu' la motocicletă legată cu lanţ - priceless!
  
  Postul de poliţie e aproape. Nu ştiu cum am făcut (ba ştiu) am plătit 500 doar (şi încă 500 șpagă cui m-a ajutat să plătesc doar 500).
  
  
  
  
  
  Parcasem eu ca "jmekeru" la umbră...
  
  
  FMM ! (pentru cunoscători)
  
  
  
  
  
  
  Cumpărături (apă şi fructe - am uitat să iau vin. Lasă, mai bine).
  Şi treci acasă, că ţi-a ajuns pentru azi!
  
  
  
  
  Aşa arată un guguştiuc de Thailanda:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Gheaţă la picior. Multă.
  Am cumpărat o pungă de 2 kg de gheaţă de la magazin. Aici e 1,5 bht (adică avreo 1,7 lei).
  La noi e 8 lei la benzinărie de 2,5 kg. Hoţii!
  
  
  Skype.
  Filme.
• 
  
• Ziua 12 - Big Budha
• Guguştiucii mă'sii!
  La 7 îi zbârnăiam de pe acoperiş.
  Dorm cu geamul deschis (de când nu mai dau drumul la AC).
  Nu mai reuşesc să adorm la loc.
  
  

  

  micul dejun

  
  
  Mă hotărăsc să vizitez Praputtamingmongkol Eaknakakeeree (Big Budha).
  Am două variante:
  1 - să urc dealul din spatele casei prin pădure cca 1 km
  2 - să merg pe şosea cu scuterul
  Aleg variantă 2 deşi am de parcurs 10 km pe şosea, nu vreau să forţez piciorul.
  Pentru cei care nu şi-au dat seama până acum: click pe imagini pentru a le mări!
  
  

  

   
  
  

  

  
  

  

  
  

  

   
  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

   
  
  

  

  
  

  

   
  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  

  Eram oprit pe stânga! Nu faceam poze din mers.

  
  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  
  Mă întorc în Karon pentru ceva cumpărături și prânz:
  
  

  

  
  Coca-Cola teoretic are aceleaşi ingrediente, dar ştim cu toţii că are gust diferit peste tot, şi asta pentru că e făcută cu apă potabilă locală.
  Aici e foarte dulce, puţin acidulată şi neplăcut aromată. Are acelaşi gust cu mirosul predominant din staţiuni.
  

  

   
  

  
  

  Cina: 

  

  Ceva amestecături cu 3 frigărui de porc și o nuca de cocos.

  Nu mai ies din casă.
  Blog.
  Tv
  
  

  
  
• Ziua 13 - Rawai
• 6:30 AM - e chiar nesimţit guguștiucu' ăla!
  De fapt stai! Ce s-a întâmplat cu mine? Acum 10 ani iubeam să mă trezesc dis-de-dimineaţă pe zgomotul de guguştiuci. Aveam un gutui în faţa geamului şi aveau o pereche cuib în el. Dormeam mereu cu geamul deschis. Chiar şi iarna. Mă ridicam din pat şi mă duceam la geam să-i admir mai de aproape când cântau.
  Ce s-a schimbat? În afară de faptul că ăştia cântă altfel... E de analizat!
  Am adormit la loc.
  E deja 11:56.
  Am visat urât. Că a trebuit să mă întorc până acasă şi nu reuşeam să fac rost de bani de bilet de avion să revin aici.
  Piciorul e aproape complet vindecat, dar tot mai şchiopăt.
  Nu ştiu ce să fac azi.
  Nu m-am gândit.
  Presupun că trebuie să fac ceva.
  Am citit o dată, undeva, ceva, în care scria că ar fi ideal să scoatem cuvântul "trebuie" din vocabular.
  Deci: presupun că o să fac ceva.
  Duş rece.
  Parcă aş mai înota niţel, dar nu vreau să mă mai ardă soarele ăsta de prânz. Aşa că o să mă mai plimb pe scuter spre sudul peninsulei şi mai după-masă bag o bălăceală că mi-au trecut şi bubele de la căzătură.
  Aşa fac!
  Mic dejun: Iaurt
  Plec spre sud pe scuter. Îmi dau seama că de fapt nu mi-e frică să prind viteză, ci treaba cu piciorul, m-a făcut să fac toate lucrurile mai încet, să nu mă grăbesc nicăieri. Şi să am un mare avantaj: observ mai multe.
  Am uitat să încarc iphone-u'.
  Nu prea mai am nici benzină.
  Nu ştiu de ce, nu mi-a mai mers gps-ul la iphone, aşa că am urmat indicatoarele.
  Am ajuns pe cu totul alte drumuri decât trebuia, dar mai scurt şi ulterior aflu că şi mai bine.
  Aveam o hartă sub şaua de la scuter, dar n-am scos-o niciodată. Noi bărbaţii ştim mereu încotro mergem şi exact acolo vroiam să ajungem!
  Am selectat doar câteva poze pentru blog.
  Albumul întreg de poze pentru ziua de azi (126 poze) îl găsiţi AICI
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  M-a surprins în piaţă să văd preţuri afişate. De obicei sunt şmecheri, nu pun nici un preţ şi costă după cum arăţi. Oricum, se negociază totul la greu, la fel ca la arabi.
  Chiar vroiam să mănânc ceva "exotic" astăzi, dar după ce am văzut înşirate pe tarabe toate orătăniile pe care aş fi preferat să le văd în apă (a fost chiar trist), mi-am luat porc cu legume în sos dulce acrişor.
  Puteai să cumperi de la tarabe (orătăniile), proaspăt ce e adevărat, şi ţi le gătea vis-a-vis în restaurant. Relativ ieftin.
  Pe la 15:00 am revenit la centru de scuba în Karon, am luat o mască şi un snorkel şi am mai făcut câteva poze în apă, lângă mal rapid aşa... cam o jumătate de oră, că la 18:00 închide la centru:
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Acasă. A venit şi Dragoş de prin pelerinaje. A fost plecat 5 zile pe insulele: Koh Jum, Koh Lanta şi Phi Phi.
  Îmi arată nişte poze şi nişte filmări de-mi vine să şterg tot ce am postat mai sus.
  E târziu, nu mai am timp nici de skype, nici filme, mă bag la somn că la 9 mă trezeşte Dragoş să mergem în Phuket town, să văd unde este immigration office. O să-mi trebuiască şi mie peste 2 luni.
  Of, trebuie să dau un restart la iphone ca să-şi revină gps-u' şi am jailbreak... Mărgescule, e numai vina ta!
  Gata, l-am făcut.
  Somn
• 
  
• Ziua 14 - Phuket Town
• Deşi am adormit la 3 noaptea din cauza ţânţarilor, arsurilor şi vecinilor, m-am trezit la 7:30 din cauza... da, guguştiucilor.
  Am mâncat încet şi liniştit şi la 9 am plecat împreună cu Dragoş în Phuket să-şi facă Flori extinderea de şedere (visa extension) şi cu ocazia asta să văd şi eu ce o să trebuiască să fac peste aproape 2 luni.
  Phuket este un oraş destul de măricel şi aglomerat. Dar gps-ul îmi funcţionează acum pe iphone.
  Dar pentru că nu m-am consultat cu Dragoş asupra destinaţiei, am ocolit toţi jumătate de oraş şi am sfârşit prin a plăti un localnic 50 bht să ne conducă până la Immigration Office.
  Ne-am întors la centru de scuba pe la 12:00, după care toată ziua m-am bălăcit.
  Pentru că pozele sunt relativ aproape de mal, vizibilitatea nu este ideală, cam 6 m estimez eu:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Rupt de oboseală.
  Somn
• 
  
• Ziua 15 - Ceapa Rosie
• Iarăşi m-a cam ars soarele ieri, chiar şi în apă. De data asta pe unde eram nears de la cremă.
  Am cumpărat afumătoare dintr-alea spirală contra ţânţarilor, dar nu mi-am dat seama că-mi trebuie şi brichetă ca să pot să le aprind.
  Deşi dorm cu geamul deschis, nu sunt mai mult de 1-2 ţânţari în cameră, dar e suficient.
  M-am trezit după ce a plecat Dragoş la centru, aşa că o să mă duc şi eu în ritmul meu...
  Nu ştiu dacă să-mi mai dau cu cremă sau nu.
  Mic dejun: fructe cu o nucă de cocos.
  Leneveală.
  Entertainment cu un filmuleţ din scufundările de ieri:
  
  
  
  
  
  
  Ceva cumpărături (şi brichetă).
  Snorkeling.
  Vizibilitatea a fost şi mai scăzută azi, aşa că m-am decis să merg mai departe de ţărm. Sunt limitat totuşi de aparatul foto care funcţionează doar până la 3 m adâncime. Văd că a rezistat şi la 5, deşi cam începuse ecranul să o ia razna.
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  

  

  Îhîm, da, și mie îmi place poza asta

  Atât că m-a lăsat bateria.
  
  
  M-a dus Dragoş la masă la un restaurant special pe nume Red Onion cam la ieşirea din Karon spre Patong. Este SINGURUL restaurant pe care l-am văzut în viaţa mea unde ai scaune numerotate în faţă, la stradă, unde stai şi aştepţi să se elibereze o masă. Stăm cam vreo 15 minute.
  Super mâncarea şi ieftină. Vită cu sos de piper cu un gust divin.
  Nu rezist şi-mi iau o Chang (BEREEEE!!!). O porcărie.
  Barmaniţa e un el. Abia după ce îmi explică Dragoş, înţeleg că de fapt numărul (care pare mare) de homosexuali, transsexuali şi travestiţi e normal, numai că aici sunt acceptaţi şi priviţi normal, fără nici un fel de preconcepţie. Nu ca la noi, unde sunt obligaţi să se ascundă.
  Lângă descopăr un fel de bâlci. Claxonez la Dragoş şi tragem PE STÂNGA.
  Totul e la 100 bht. Tricouri, haine, shorts, ceasuri... briz-brizuri, tot. N-am cumpărat nimic. Scene, dansuri, muzică, aglomeraţie, mai lipseau vata pe băţ şi maşinuţele şi eram în satu' de vacanţă în Mamaia.
  Acasă.
  Mi-am cumpărat azi set de şurubelniţe mici cu 20 bht (adică 2 lei) şi super-glue (n-a ştiut vânzătoarea ce-i cer până nu i-am gesticulat, că aici îi zice power-glue) şi îmi repar căştile Panasonic pe care le-am trosnit în bagaj. Gata sunt ca noi!
  Nimeresc pentru probă o porcărie de melodie Shantel - Disko partizanii, dar acum am chef de DISCO! :)
  Stabilesc cu Dragoş să mergem sâmbătă seară.
  Blog.
  Somn?
• 
  
• Ziua 16 - snorkeling
• Spirala n-are efect asupra ţânţarilor. A fost unul singur în cameră. L-am mierlit pe la 1 noaptea.
  M-am trezit la 7, am visat ciudat despre un prieten şi o moarte clinică. Ăia pregăteau înmormântarea, iar eu râdeam, că ştiam că o mai făcuse o dată.
  Am mai dormit puţin şi m-am trezit la 10.
  Afară e înnorat.
  Piciorul e la fel ca ieri şi alaltăieri. Şchiopătez perfect!
  Mic dejun: fructe.
  Phuket Scuba Club (PSC).
  
  
  Snorkeling @ 5m adâncime medie:
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  Prânz: Pad Thai at Ruam Thep Inn, pe plajă langă PSC (100 bht)
  Snorkeling @ 7m adâncime max:
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Cina: Giant Pad Thai @ Ping Pong restaurant (50 bht) - abia am putut să mănânc tot. Incredibil.
  S-a înnoptat. Plec spre casă. Plouă încet, dar cu picături mari. Sunt dezbrăcat şi le simt mişto pe pielea mea care abia începe să se jupoaie după arsuri.
  Începe să plouă şi mai tare, iar casca mea nu are vizor.
  Blocaj în faţă. Accident. Evident un scuter cu un turist implicat. Ocolesc pe contrasens.
  Deja tremur de frig şi am început să cânt, mai mult să urlu şi să fluier printre clănţănituri de dinţi, ca să mă încălzesc.
  Ajung acasă şi exact când intru pe uşă, începe să plouă torenţial.
  Zâmbesc malefic. Ies înapoi şi mă uit la ploaie şi-i fac un semn obscen în ciudă.
  Duş.
  Skype.
  Blog.
  Am chef de un film.
  Somn.
• 
  
• Ziua 17 - nimic
• M-am trezit devreme, m-am culcat la loc.
  M-am trezit târziu.
  E înnorat afară, ceea ce e bine pentru că vroiam oricum să stau în casă şi să am grijă de picior; luni încep cursurile şi vreau să fiu 100 %.
  TV.
  Foame. Ies şi iau nişte bucăţi de pui prăjite cu orez (70 bht). Repede înapoi în pat.
  Stand-up comedy.
  
  
  Sună Dragoş. A aterizat şi Dragoş 2 (împreună cu el încep cursurile luni).
  Cina la Ruam Thep Inn: fructe cu îngheţată.
  
  
  Azi stabilisem să mergem în Patong să văd şi eu cum e cu cluburile pe-aici.
  Mă convinge Dragoş să amânăm pentru după prima rundă de cursuri, să nu exagerez cu piciorul azi.
  
  
  Aflu că a fost o zi superbă pentru scufundări şi că au văzut şi 2 ţestoase, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult şi că, de fapt când vremea este puţin mai agitată, se petrec foarte multe schimbări sub apă şi sunt mult mai la vedere o grămadă de alte vietăţi.
  Mă oftic că am stat în casă.
  
  
  Înapoi acasă.
  
  
  Mă uit pe net şi văd că modelul de scuter pe care îl am eu (Honda Click) are motorul de 125 cmc. De-aia era aşa nervos... Dar eu n-am permis de conducere pt motor. Oare aici am voie să merg cu el pur şi simplu? Oricum, am înţeles că permisul de România nu e valabil în Thailanda.
  Aşa că: Thailanda - ţara tuturor posibilităţilor!
  
  
  Filme.
  Somn?
• 
  
• Ziua 18 - freedive
• M-am trezit relativ devreme.
  Ce dacă e înnorat, nu mai pot să stau în casă.
  Mic dejun: un iaurt şi pe drum spre PSC, iau cu 40 bht 3 bucăţi de pui prăjite cu nu ştiu ce (dar bune) şi un pumn de orez. Păstrez o bucată şi pentru prânz.
  Petrec aproape toată ziua în apă.
  Deşi e apa mai limpede, nu fac prea multe poze.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  

  

  In poza asta sunt 3 pești, cel mai greu de văzut (Scorpionfish) este și printre cei mai veninoși.

  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  La ultima scufundare am uitat să iau aparatul. Ca să vezi. Exact atunci am văzut 2 honeycomb moray (una era pui) şi o giant moray. FMM!
  Mă oftic!
  Cina la restaurantul Red Chair. Pad Thai - 50 baht, fresh de ananas - 40 baht.
  Cumpărat 1 buc. Tiger Balm (cremă chinezească) pentru test - 49 baht.
  Acasă.
  Tiger Balm
  Skype.
  Blog.
  Somn
• 
  
• Ziua 19 - first scuba dive
• Oribil a sunat alarma de la telefon de dimineaţă.
  Parcă era sirena care anunţă tsunami.
  Mic dejun la fel ca ieri.
  Astăzi încep cursurile de Open Water Diver.
  Piciorul e ok. Deşi nu simt nici o îmbunătăţire faţă de zilele precedente.
  După testele grilă, pe care le-am făcut 100 % corect (noroc cu piciorul că am stat în casă şi am citit), am făcut câteva exerciţii în apă cu echipamentul de Self Contained Underwater Breathing Apparatus împreună cu instructorul Dragoş şi buddy-ul meu Dragoș 2, după care a urmat o SCUFUNDARE DE VIS de cam 45 de minute la Housereef Karon la o adâncime medie de cam 6 m.
  Nu am avut aparatul foto că încurcă la exerciţii, dar garantez eu că a fost ff mişto.
  Mă oftic.
  Iarăşi cursuri şi teste.
  Cina: Fried shrimps with tamarind sauce (80 bht).
  După ce l-am cărat de câteva ori pe Dragoș 2 pe scuter, mi se pare aşa uşor traficul când sunt singur...
  Am început să merg cam repede şi să cam fac slalom printre ei.
  Cred că încep să mă adaptez.
  Am mai cumpărat un iaurt pentru mâine şi am căutat surse alternative, mai ieftine, de Tiger Balm.
  Acasă.
  Blog.
  Odihnă.
• 
  
• Ziua 20 - open water dive
• Trezit de dimineaţă.
  Greu.
  E înnorat afară.
  Mic dejun identic cu ultimele două zile, adică iaurt şi mai cumpăr pe drum spre PSC nişte bucăţi de pui prăjit (3 mai exact - 50 bht) cu orez, pe care le mănânc acolo, păstrând una pentru prânz.
  Nu ştiu cum taie ăştia puiul, cred că o fac cu maceta sau barda, că bucăţile te induc în eroare foarte mult şi chiar când credeai că ştii bucata pe care o mănânci cărei porţiuni a puiului corespunde, te trezeşti că are şi gât.
  
  
  S-a făcut deja soare şi cald până am ajuns la PSC.
  Teste iarăşi.
  Asamblăm şi dezasamblăm echipamentul de mai multe ori să ne obişnuim.
  Intrăm în apă pentru "skill-uri" - diverse probe şi scenarii menite să ne deprindem cu folosirea echipamentului scuba sub apă, la suprafaţă şi în caz de urgenţe.
  Afară.

  

  De la dreapta la stânga: Dragoș my scuba buddy, Dragoș instructorul, Eu

  Prânzul (bucata rămasă) - încerc să slăbesc şi funcţionează.
  Iarăşi teste grilă.
  Mergem iarăşi în apă, ceva mai adâncă de data asta pentru alte skill-uri.
  Tot nu pot să-mi iau aparatul foto subacvatic cu mine în timpul training-urilor.
  PLOUĂ TORENŢIAL. Foarte mişto. Se simte altfel ploaia la suprafaţa apei. Recomand.
  Timpul şi aerul rămas le-am petrecut admirând reciful şi vietăţile subacvatice de la Housereef.
  Ieşim. Soare.
  Explicaţii şi iarăşi teste grilă.
  Cina: Pad Thai la Ping Pong - 50 bht.
  Nişte iaurt de fructe la promoţie (4 la 50 bht) pentru zilele următoare şi două nuci de cocos (50 bht) de băgat la frigider pentru serile călduroase.
  Acasă.
  Blog. Merge netu' ca un castravete de mare.
  Somn că mâine mă scol la 7, avem toată ziua scufundări de pe barcă în larg.
• 
  
• Ziua 21 - diving @ Racha Yai
• Trezit devreme. La 7.
  Cu scuterul până în port în Chalong Bay (Phuket).
  Ne întâlnim cu toţii.
  Shuttle bus până la vapor.
  Mic dejun nu mănânc, oricum nu prea am ce şi am mâncat un iaurt acasă.
  Pe tricoul unuia de pe barca scrie: Don't drink and dive! Dive, then drink!
  Privesc în stânga:
  
  
  
  
  
  Aflu mai târziu că tricoul era cumpărat chiar de la cei cu barca asta.
  Plecăm spre Koh (insula) Racha Yai (mare). Drum de o oră jumătate.
  
  
  
   
  
  
  Pregătim echipamentul şi ne pregătim de prima scufundare.
  La 18 m adâncime.
  Apa este de o vizibilitate nemaipomenită - 15 m (faţă de 6 până acum).
  Nu pot să iau aparatul meu cu mine în apă, din cauză că nu rezistă la mai mult de 6 m adâncime.
  În 49 de minute, în afară de peştii comuni şi coloraţi, vedem: giant clam (cred că cea mai mare are 1 m în diametru - imensă), giant moray, spotted garden eel, peacock mantis shrimp, starry moray, varicose wart slug, orange spiked sea cucumber, false clown anemonfish, titan triggerfish, barracuda, etc.
  Înapoi pe barcă. Prânzul.
  Mănânc de mă sparg (doar e bufet) din toate amestecăturile. Bag şi fructe (pepene şi ananas) de plesnesc. Menţionez că şi sucurile sunt free (trebuie să mă şi hidratez...).
  N-am mai mâncat aşa bine de vreo lună.
  Scufundarea nr. 2 - 48 de minute la cam 10 m adâncime medie.
  A luat și Dragoş aparatul lui:
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  

  

  Fish frenzy

  Înapoi pe barcă. Completăm log book-urile.
  Ne întoarcem în port.
  Pe scuter acasă.
  Pe scuter la Phuket Scuba Club. Dau examenul de Open Water Diver.
  Promovez cu 92%.
  
  
  
  Acasă.
  De departe cea mai bună zi de când sunt în Thailanda.
  Am solicitat cam mult piciorul şi mă doare.
  Urmează câteva zile de repaus fizic, timp suficient în care să fac plajă şi să citesc manualul de Advanced Scuba Diver, pentru că scufundările vor fi pe insula Similan (cică cea mai tare locaţie dpdv al diving-ului din Thai), care e destul de solicitantă.
  Filme şi o grămadă de somn.
  
  
• 
  
• Ziua 22 - în pat

M-am obişnuit să mă trezesc dimineaţa deja.
Merg să fac poze pentru legitimația PADI şi fac şi suplimentar pentru când o să am nevoie la extinderea de viză.
Trec pe la PSC şi-mi iau manualul de Advanced Open Water Diver.
Piciorul e puţin mai bine ca ieri, dar nu e suficient, aşa că decid să stau toată ziua în pat cu gheaţă pe el.
Îmi iau de mâncare: banane. Multe banane (sunt ieftine).
Filme.
Mai citesc câte ceva.
Filme iar. Revăd "I love you Philip Morris". Merită.

• Ziua 23 - plaja
• M-am trezit iarăşi devreme. După tabieturile de dimineaţă, am plecat la plajă.
  Decât să stau în pat cu piciorul în sus, mai bine stau pe nisip, cu piciorul în apă.
  Pe drum am luat aceleaşi 3 bucăţi de pui care în fiecare zi diferă la preţ, ba 40, ba 45, ba 50 bht.
  Azi a fost 45.
  Plajă.
  Cam puternic soarele.
  Snorkeling fără flipere. Înot doar cu un picior să nu solicit deloc glezna dreaptă.
  Astăzi e mai bine piciorul. Era şi cazul, ieri nu prea l-am folosit şi am stat toată ziua cu comprese cu gheaţă şi Tiger Balm.
  Cu toate astea, am decis să amân cursurile de Advanced Open Water pe insula Similan, pentru că acolo sunt curenţii sunt foarte puternici şi abia faci faţă cu două picioare sănătoase.
  Plus că sunt 7 scufundări în 2 zile, ceea ce e destul de solicitant.
  Eu abia am făcut faţă la 2 scufundări, având curenţi blânzi, într-un singur picior la Racha.
  Ca să nu mai vorbim că dacă nu aş face faţă, aş arunca nu pe geam, ci în ocean cca 22000 bht - costul total al cursului de Advanced Open Water Diver pe Similan.
  Am uitat aparatul foto acasă.
  Cam puternic soarele.
  M-am cojit deja de două ori până acum de când sunt în Thailanda, nu mai vreau a 3-a oară.
  Am reuşit să mă înroşesc la fix, cât să nu mă ard şi relativ uniform.
  Cicatricea de pe antebraţ s-a vindecat şi bronzat complet, nu se mai vede.
  Rezerv o cameră dublă cu pat suplimentar la Divers Inn pentru Răzvan şi încă doi amici care trebuie să soseasca pe 5 martie.
  Cină cu Dragoș2, Dragoş şi Flori: supa Tom Yum (60 bht) şi de pe drum o clătită împachetată cu banane şi unsă cu nutella (50 bht).
  Discut cu Dragoş să facem o mică excursie până în Malaysia pe la jumătatea lui martie.
  Cel mai probabil în Kuala Lumpur.
  Iar în aprilie să facem nişte scufundări în Bali.
  Îmi cumpăr de la farmacie (în sfârşit) o faşă elastică pentru gleznă (450 bht). Trebuia să o iau de mult. E foarte bună. Şi o să trag tare să-mi revin măcar 100 % cu piciorul :)
  Acasă.
  A apărut şi Jimmy.
  
  
  
  Unde a fost când am avut ţânţari în cameră şi am avut nevoie de el?
  Bob Marley time.
• 
  
• Ziua 24 - offroad
• Trezit dimineaţa.
  Iaurtu' şi banană.
  Îmi iau manualul să plec la Phuket Scuba Club să mai citesc ceva.
  
  
  
  Îmi vine ideea grozavă să încerc un drum,
  ce începe undeva aproape de unde stau eu,
  şi care, conform google maps, traversează un deal
  împădurit şi aproape nelocuit şi apoi se intersectează
  cu drumul principal.
  
  
  Sunt vreo 3-4 km, ar trebui să fie interesant.
  Cu siguranţă găsesc ce să pozez şi apoi merg la plajă şi la bălăceala.
  
  
  Nu prea mai am benzină. Eh! Sunt doar câţiva km... nu-i panică.
  
  
  Drumul începe promiţător:
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Deja drumul începe să fie o uliţă. Dar o uliţă interesantă, cu ceva privelişti.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Începe deja să se transforme într-o potecă. Licăre şi ultima liniuță la benzină.
  Mă gândesc dacă nu cumva am greşit drumul? Gps-ul de la telefon iarăşi nu merge.
  Nu mai am nici credit dacă vreau să sun pe cineva.
  Care-i cel mai nasol scenariu? Să rămân fără benzină şi să trebuiască să şchiopat câţiva kilometri până dau de cineva să-mi dea un bidon de benzină şi apoi înapoi la scuter. Am toată ziua la dispoziţie, nu mă grăbesc nicăieri, pădurea e mişto.
  Dar drumul devine nasol rău de tot şi foarte abrupt. E destul de dificil să menţin scuterul, atât la urcări, cât şi la coborâri.
  La un moment dat, chiar începe să-mi placă la coborâre şi obişnuit cu downhill-urile cu bicicleta mea, uit cât de uşor pot să pierd controlul scuterului. Cu ambele roți înfrânate continuă să coboare cu mine pe el şi nu am altă variantă decât să-l trântesc pe-o parte ca să-l opresc. E ruşinos, dar e mai sănătos aşa. Am reuşit operaţia în aşa fel încât eu să rămân în picioare neatins şi nevătămat. Trag aer de două ori adânc în piept, îl ridic şi continui următoarea porţiune pe lângă el. Drumul e "practic impracticabil".
  Mă gândesc serios să mă întorc. Socotesc că rămân oricum fără benzină dacă mă întorc, aşa că mai bine îi dau înainte până văd unde se înfundă.
  Mă relaxez şi mai fac poze. Zăresc şoseaua printre pomi undeva la vale. Bucurie pură.
  
  
  
   
  
  
  Ies în şosea şi merg direct la prima benzinărie.
  
  
  
   
  
  
  Apoi opresc să-mi iau ceva de mâncare de la o tarabă ambulantă şi zăresc un preot ambulant care trage de zor dintr-o ţigare. Decid să-i fac o poză.
  
  
  
   
  
  
  Tot atunci trece unu' pe lângă mine de mâna cu o thailandeză. Decid să le fac şi lor o poză.
  Dacă nu am menţionat până acum, o s-o fac acum: am înţeles că se pot "închiria" thailandeze pe post de partenere de concediu. Socotesc că e tot un fel de prostituţie și asta :(
  
  
  E foarte cald. Mă duc spre PSC să fac plajă şi să mă bălăcesc.
  Am pierdut ochelarii de soare.
  Trec pe la un bazar unde cam totul e 100 bht şi-mi iau o pereche de Ray Ban, bineînţeles, cu 100 bht.
  Mai opresc pe drum pentru câteva poze.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Plajă. Bălăceala. Plajă. Oooohhh viaţa mea...
  
  

  

  Miner birds - pot fi învăţate să vorbească. Sunt peste tot. Ca ciorile la noi. Ciorile - păsările, nu ciorile alea cu căruţe.

  
  

  

  Îmi iau niște fructe uscate care nu expiră curand :) 

  (asta adaugând diferența de 543 de ani dintre calendarul Buddhist si cel Gregorian )

  
  
  Şi iaurt şi banane bineînţeles. A, şi o sticlă de Cola că am poftă.
  Acasă
  
  
• Ziua 25 - snorkeling la greu
• M-am trezit relativ devreme, ţinând cont că nu prea am putut să dorm.
  Piciorul e ok, merg aproape normal. Îl mai feresc totuşi.
  Ăştia sunt plecaţi toţi pe Similan. Sunt singur. Plec la plajă.
  Am devenit Master Scuter Driver. Conduc bestial, mă impresionez şi pe mine.
  Uit să opresc să-mi iau nişte bucăţi de pui.
  Biscuiţi.
  Bălăceală toată ziua.
  Nu am luat labele de scafandru (pentru că nu vreau să forţez piciorul), nici centura de greutăţi, pentru că fără labe e destul de greu (nu vreau să forţez piciorul) şi nici nu cred că mi-ar plăcea să mă înec.
  Vizibilitatea e foarte scăzută.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Am stat mult în apă şi am înotat destul de departe. Nu mai aveam mult şi ajungeam pe o insulă. (Koh Pu - Crab Island)
  
  
  
  
  
  Am dat peste nişte thailandezi care făceau sprearfishing chiar la Housereef şi m-am gândit să surprind imaginea dezolantă cu peştii omorâţi.
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  Spearfishing-ul şi pescuitul sunt pedepsite chiar şi cu puşcăria pentru turişti din câte am înţeles eu. Singurii care au voie sunt nativii thailandezi, care văd că o fac fără nici un fel de scrupule şi trag în tot ce mişcă.
  
  
  
  
  
   Sunt demenţiali ruşii ăştia. Sunt amuzant de inconştienţi. Nici nu-şi imaginează pe ce pot să calce în apă.
  
  
  
  Mă amuz şi-mi aduc aminte de o povestioară pe care am auzit-o zilele trecute cu doi ruşi morţi de beţi pe un scuter, care au căzut într-un canal de scurgere din beton, adânc de vreo 2,5 m şi lat de vreo 3 m, noaptea, chiar în spate la Phuket Scuba Club. Când au sărit oamenii să-i ajute, au zis că n-au nevoie de ajutor, s-au ridicat, au lăsat scuterul acolo şi s-au dus în ocean să înoate. Ei de fapt vroiau să ajung în apă. Culmea e că niciunu' n-a păţit nimic, doar câteva zgârieturi superficiale. Eu dacă era să cad acolo, sigur îmi rupeam gâtul.
  În concluzie cred că trebuie să încep să beau serios. Respect pentru ruşi!
  N-am mai consumat alcool de vreo lună. Nici televizorul nu l-am mai deschis de mai bine de o săptămână.
  
  
  O s-o ţin tot aşa că văd că e bine.
  
  
  L-am omorat pe Jimmy. 
  Când ies din baie îl văd storcit pe jos. Nu ştiu cum am reuşit să calc pe el, de obicei se fereşte foarte bine că n-am reuşit să-l prind până acum. Sau l-am prins cu uşa?
  Nu mai contează. Mă simt oribil.
  Mă gândesc dacă să-i fac poza sau nu.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Nu îl arunc la gunoi, îl pun afară în iarbă să-l mănânce furnicile.
  Iau maşina şi mă tund la zero.
  Nu-mi fac mea culpa, vroiam să mă tund că mi-era cald.
  
  
• Ziua 26 - hero
• Mă trezeşte ambulanța iar. N-am mai menţionat-o de mult, dar nu mi-a lipsit deloc.
  Sunt acum extrem de precaut pe unde merg şi pe ce calc.
  Mănânc ce mai găsesc prin frigider rămas de ieri şi plec spre plajă.
  Iau masca şi snorkelu' şi mă duc direct în apă.
  Just cruising aşa, pe la suprafaţa apei, observ o bucată de plasa de pescuit abandonată şi în ea prins un crab.
  
  
  
  
   
  
  Noroc că plasa e subţire şi se rupe uşor ajutându-mă să o desprind de scoici. Cu grijă totuşi, să nu trag de crab, să-i rup vreun picioruș.
  După ce am desprins plasa cu crab cu tot, primul lucru pe care l-am făcut a fost să-l scot să ia aer, pentru că deşi majoritatea crabilor au branhii într-o cavitate în care ţin şi apă când ies pe uscat, îmi pare genul de crab care nu respiră sub apă şi cred că îşi ţine respiraţia de ceva vreme. Better safe then sorry.
  
  
  
   
  
  M-am chinuit mai bine de 5 minute să desfac plasa de pe el cu grijă.
  Valuri şi curenţi foarte puternici. M-am zgâriat la picior (dreptul) în scoici.
  Decid să ies din apă. Urc pe un bolovan şi continui să desfac la plasă.
  
  
  
   
  
  Cum l-am lăsat din mâna a tăiat-o direct, n-a mai stat să-mi mulţumească.
  Realizez că mulţumitul e o invenţie de-a noastră, la fel ca și salutul. Și că de fapt toate acţiunile noastre ar trebui să fie naturale, fără să avem nici un fel de aşteptări de la ceilalţi în urma lor.
  
  Merg mai departe făcând poze rar.
  
  
  
  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

   
  
  

  

  Plec spre casă. Îmi iau ceva fructe de la piaţă, de care n-am mai văzut până acum.

  
  Aştept să vină de pe Similan Dragoş2 cu Dragoş şi Flori să mergem să mâncăm ceva şi să-mi povestească ce am pierdut.
  
  A fost foarte cald zilele astea. N-am mai dat drumul la aerul condiţionat de vreo 3 săptămâni.
  M-am obişnuit.
  Ascult Paraziţii :)
  
  Aveam poftă de seminţe, aşa că am luat o pungă de la magazin. Nu se găsesc simple. Doar prăjite cu nu ştiu ce ierburi. Nu pot să le mănânc. Sunt oribile. Le-am aruncat.
  
  
  
  
  
  Când merg la baie descopăr un Jimmy JR.

  

  Jimmy JR - are 2 cm

  Cina - Massaman Curry 100 bht

  A fost o zi bună.
• 
  
• 
  
• 
  
• Ziua 27 - Bangla Rd.
• Mă trezesc la 6 fără nici un motiv.
  Nu reuşesc să adorm la loc, aşa că aştept să se facă ora 10, ca să merg la PSC.
  La 8 am aţipit. Mă trezesc la 12.
  Plec la PSC; iau nişte pui prăjit cu orez pe drum.
  Direct în apă. Mă ustură zgârieturile de la picior de ieri aşa că ies, dezinfectez şi decid doar să fac plajă.
  Mi-am uitat manualul de Advanced OWD acasă împreună cu rogojina aia de plajă.
  Mă întind direct pe nisip în valuri (cu grijă la piciorul drept să nu-l ude valurile)
  De o lună de zile nu mi-am dat seama de ce îmi place atât de mult la plajă aici, până azi.
  PE PLAJĂ NU SE ASCULTĂ MUZICĂ. Nimic, nici câtuşi de puţin, să auzi aşa, ceva, departe, vag. NIMIC! Este linişte deplină. Se aud doar păsările şi valurile. Şi ruşii. Bine, rusoaicele mai mult, că ruşii sunt mahmuri şi tac. Şi din când în când mai ţipă câte un copil.
  Dar nu se aude nici un fel de muzică. Nici măcar din restaurantele apropiate. Nimeni nu pune muzică.
  E superb. Îmi aduc aminte că în Mamaia aud pe plajă cel puţin quadrophonic.
  Nu îmi dau seama cum de e atât de curată plajă, deşi nu sunt deloc coşuri de gunoi.
  Şi da. Nisipul... Nisipul este foarte, foaaarte fin.
  Plecăm spre casă. Oprim la Ping Pong să mâncăm.
  Încerc o supă pe care tot o laudă Flori. Nu rețin cum îi spune. O porcărie, n-am putut să o mănânc.
  Vin cu ideea să mergem în Patong la cinema să vedem un film.
  Deşi rula o altă porcărie de film cu Bruce Willis, ceva tot cu Die Hard, ne-am dus (Dragoș1, Dragoș2, Flori şi cu mine).
  Biletul: 120 bht. Popocorn + Cola nu ştiu, că a făcut Dragoș2 cinste că l-am luat pe scuter.
  Înainte de film, printre reclame, se pune un videoclip despre familia regală din Thailanda şi toată lumea se ridică în picioare. Stăm în picioare vreo 2 min.
  După film, decidem să mergem până pe vestitul Bangla Road la Rock City să ascultăm un repertoriu live cu cover-uri ACDC.
  După o "promenadă" pe cinste printre baruri, cluburi de striptease, travestiţi (promit să iau aparatul foto cu mine data viitoare), îmi iau un kebap cu vită.
  Aveam o poftă... Prea multă ceapă.
  Intrăm la rock. Cântă superb thailandezii ăştia live. Recomand.
  Dacă închideai ochii ziceai că sunt chiar ACDC. Solistul nu era thai.
  Trebuie să facem consumaţie ca să mai stăm. Şi cum niciunul nu intenţionam asta, plecăm acasă.
  Trec şi îl las pe Dragoș2 la hotel. Şi mă asigur că au ajuns acolo şi ceilalţi 3 băieţi, în frunte cu Răzvan din Piteşti.
  Acasă.
  Skype.
  Blog.
• 
  
• Ziua 28 - Gargamel
• M-am trezit ok. Odihnit. Bag un ACDC ca de dimineaţă aşa.
  Mănânc câteva fructe.
  Plec spre Phuket Scuba Club, dar o iau pe altă străduţă decât traseul normal, că ştiu undeva un exchange cu un curs mai bun. Nu mai am bahţi şi dacă tot schimb euro, schimb mai mulţi, că pe 8 o să trebuiască să plătesc şi chiria şi scuter-ul.
  
  
  Ce mişto că aici pot să merg pe stradă şi să cânt versuri din Paraziţii fără sa de uite nimeni după mine că sunt vulgar în public.
  
  
  Mă relaxez pe o băncuţă, pe plajă, sub o umbrelă. Mai citesc ceva din cartea de Advanced OW Diver. Apar şi băieţii din Piteşti. Las cartea. Îmi face cadou Răzvan o sticlă de vin de acasă (vinul aici e o porcărie, ca şi berea locală de altfel).
  Free diving împreună cu Dragoș2 până la 6 m adâncime.
  
  
  Am reuşit să stric aparatul foto subacvatic. Am schimbat acumulatorul cu cel de rezervă şi eram ud pe mâini (eram de fapt în apă). Cred că a luat ceva picături direct unde avea nevoie, iar acum nu se mai aprinde.
  Dacă n-o să-şi revină, am cam terminat cu pozele sub apă :(
  
  
  Înot, scufundări, plajă, relaxare. Nu e rău. Începe să-mi placă din ce în ce mai mult.
  Dar mi se face foame.
  Îl iau pe Dragoș2 pe scuter şi îi arăt unde e piaţa. Cu ocazia asta îmi iau şi eu nişte frigărui şi orez (keeping costs low - 40 bht).
  Seara mă răsfăţ cu un sandwich cu pui, baghetă imensă, cu cartofi prăjiţi şi un shake de ananas. Descopăr că mâncarea "europeană" este foarte scumpă - 120 sandwich + 70 shake.
  Duc sticla de vin acasă şi pe mine.
  Mi-e puţin rău de la maioneza din sandwich. Nimic din ce nu poate rezolva o jumătate de pahar de Cola.
  
  
  Schimb camera că s-a mutat Laureen şi s-a ivit oportunitatea de a lua camera cea mai îndepărtată de pomul unde au cuib guguştiucii şi de bazinul de apă, al cărui hidrofor porneşte non-stop. Acum stau lângă Dragoş. Sunt mai aproape de ambulanţă totuşi. Orice are plusuri şi minusuri. Presupun.
  
  
  Găsesc în (vechea) bucătărie o gânganie bulbucată.
  
  
  
   
  
  
  L-am luat pe Gargamel şi l-am poftit elegant afară.
  
  
  
   
  
  
  Am mai dat afară şi un fel de viespe (am prins-o într-o pungă să nu mă înţepe). Uite şi o şopârlă.
  
  
  
  
  
  
  
  De acum încolo, nu mai ţin nici un geam deschis pe parcursul zilei când sunt plecat sau noaptea. Doar când aerisesc şi sunt eu sigur că nu mai intră nimic pe care să pot călca (sunt şi vipere).
  Film. Odihnă.
• Ziua 29 - shobo
• M-am trezit odihnit, nu m-a trezit nici un zgomot.
  Iaurt si fructe. Plec spre plajă.
  Pui prăjit.
  La PSC văd o șopârlă
  O vede și Dragoș2.
  
  
  
   
  
  
  Nu intru în apă deloc azi. Aștept să mi se vindece zgârieturie, mai ales că nu mai merge nici aparatul foto subacvatic.
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  E puţin înnorat.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Dar e cald.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Caut noi plaje pentru snorkeling.
  Mâine dimineaţă o să vin la Kata Beach şi după-masă merg la Kata Noi.
  
  
  
   
  
  
  Trec să mai bag benzină. Fac plinul cu 150 bht.
  Din câte îmi aduc aminte, am alimentat de 3 ori până acum. Într-o lună.
  Şi am cam făcut 1000 de km deja. Sunt mulțumit de performanța scuterului.
  Decid să fac nişte poze şi prin piaţă.
  
  
  
   
  
  
  Dar majoritatea tarabelor erau închise pentru că se repara acoperişul.
  Revin în altă zi.
  
  
  
   
  
  
  Credeaţi că ouăle stau în frigidere?
  Iar sosurile, până şi supele, aici se pun în pungi şi se leagă (foarte ingenios aş putea adăuga) cu elastice. Perfect ermetic.
  
  
  
   
  
  
  Mişună ceva furnici pe fructe. Nu-i panică, sunt peste tot.
  Chiar zilele trecute am văzut şi un şobolan pe sub o tarabă în piaţă.
  
  
  
   
  
  
  Mănânc la cină un chicken curry roşu. Mă întreabă cum îl vreau şi cer non-spicy!
  Am luat foc. Îmi curg picăturile de pe chelie în toate direcţiile. Mă întreb cum era dacă ceream medium sau spicy. Trebuie să i-o fac p'asta cuiva.
  Am descoperit în drum spre casă palatul şobolanilor. N-am văzut niciodată şobolani atât de veseli şi bine dispuşi.
  
  
  
   
  
  
  Unii chiar au intrat într-un sac de gunoi şi văd sacul cum se mişcă.
  
  
  
   
  
  
  Par cam mici în poze, dar în realitate sunt ceva mai impunători. Şi văd că nu reuşesc să surprind în poze cât de mulţi sunt! Prind doar câte 2-3 în câte o poză. Cred că sunt câteva sute printre gunoaie şi bălării.
  
  
  
   
  
  
  Acasă.
  Film. Sharkwater. Recomand
• 
  
• Ziua 30 - a night out
• La mulţi ani cu ocazia zilei de 8 martie doamnelor, domnişoarelor şi ... domnişorilor.
  M-am trezit obosit.
  Mă duc la proprietară şi plătesc chiria pe încă o lună.
  Aparatul foto e descărcat, bag acumulatorul la încărcat şi îl las acasă.
  Plec spre plajă. Pui prăjit.
  Pe drum opresc la Benny şi îi dau banii pe scuter pentru încă o lună.
  Plajă, snorkeling până după-masă.
  Somn până la ora 8 şi ceva seara.
  Cina: supa Tom Yum.
  Dragoş e ocupat cu Flori că e 8 martie.
  Îi lăsăm în pace. Mergem (cu Răzvan) să jucat un biliard şi să bem o BERE  la Nick la bar.
  De acolo plecăm prin Patong şi ajungem pe Bangla Road:
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  NO COMMENT
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  
  
  
  Acasă. Lipsa somn.
  Ţânţari.
• 
  
• Ziua 31 - Big C
• Nu m-am trezit de dimineaţă, ci mai degrabă spre prânz.
  Intenţionez să duc aparatul foto subacvatic la reparat.
  M-am informat de pe net şi am găsit un service de electronice "Amorn" care e situat în mall-ul Big C din Phuket. Îl întreb pe Răzvan, care şi-a închiriat scuter ieri, dacă vrea să se plimbe şi să-i mai arăt împrejurimile şi Phuket-ul.
  Plecăm deci în partea cealaltă a Phuket-ului la cam 15 km distanţă.
  Traficul este demenţial, ca de obicei. Dar m-am obişnuit deja şi văd că şi Răzvan se ţine bine.
  Ajungem acolo. Sushi.
  
  
  
  Găsesc magazinul, las aparatul la reparat.
  Peste o săptămână o să aibă cineva timp să se uite la el să vadă ce are şi o să mă sune să-mi spună. Am încercat să le spun eu de pe acum ce are... dar dom'șoara de partea cealaltă a ghişeului nu pricepea engleza mea cu accent perfect american. Aşa că mă resemnez.
  Îmi cumpăr un kit de curăţat lentile pentru Nikon-ul meu că a luat ceva praf. Ulterior descopăr că e doar pentru lentile, nu şi pentru senzor.
  L-am cumpărat aproape degeaba.
  Unde naiba am parcat?
  
  
  
  Decidem să mergem la Phuket Aquarium.
  Mai facem încă vreo 12 km până în Cape Panwa.
  Mai oprim pe drum la Malaysia Airlines să întrebe Răzvan ceva.
  Eu fac poze.
  
  
  
  Ajungem cu fix 7 minute dupa ce s-a închis.
  
  Nu-i nimic. Ne mai plimbăm.
  
   
  
  
  
   
  
  
  Dau de niște pescari autohtoni care îmi arată cuștile lor pentru pești mari.
  
  
  
  Mergem în port în Chalong.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Surprind un pusti thai prinzând (daca nu ma înșel) un juvenile porcupine fish. Umflase burta mai devreme.
  Plecam spre Phuket Zoo. Închis și acolo.
  Deh... cine nu se scoală de dimineață, tot departe ajunge, dar prea târziu!
  Găsim un "elephant trekking" (cu care NU sunt de acord și pe această cale vă rog dacă veniți in Thailanda, nu plătiți pentru a fi animalele chinuite). Închis și acolo, dar se descurcă Razvan să facă rost de câteva banane și paznicul ne lasă să facem poze.
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  Tot acolo pozez şi un animal care poate părea comun şi care se întâlneşte şi la noi în ţară, dar să nu faceţi confuzie, este totuşi un animal 100% autentic thailandez! (cu origini indiene).
  Acasă.
  Cina la Red Onion - legume cu porc (şi cola).
  Acasă.
  Noapte bună.
  
  
  
• Ziua 32 - snorkeling in Kata
• M-am trezit cu un chef de apă...
  Am mâncat ceva pui prăjit pe fugă şi am plecat direct spre PSC să iau o mască şi un snorkel.
  Plănuiam de mult să fac snorkeling pe plaja din Kata şi am auzit că în partea de sud ar fi chiar mişto.
  Ajung acolo, dar altceva îmi captează atenţia: SURFHOUSE
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Ce mi-ar plăcea... fir-ar mama lui de picior! Lasă că nu mai am mult şi-mi revin eu!
  
  
  Foarte mişto într-adevăr în apă. Vizibilitate 10-12 m, adâncime medie 6 m şi ceva faună nouă faţă de Karon Beach.
  Mă bălăcesc câteva ore.
  Îmi propun să nu mai treacă nici o zi până plec fără să fiu în apă.
  
  
  Aşa DA! Cât de mişto că nu au tăiat copacul !
  
  
  
   
  
  
  La noi era de mult hârtie sau mobilă.
  Fac aici o paranteză şi afirm (din ce am aflat eu) că thailandezii sunt naţionalişti. Îşi iubesc regele şi ţara.
  Străinii nu au dreptul să cumpere pământ. Orice afacere pe care vrei să o faci, trebuie să ai un asociat thailandez, iar el să deţină minim 51% din ea. Dacă îți cumperi un apartament, trebuie ca în blocul respectiv mai mult de 51% din apartamente să fie deţinute de thai. Sau ceva de genul ăsta. Bravo lor!
  
  
  Găsesc un drumuleţ ceva mai retras ce duce spre vârful peninsulei dintre Karon Beach şi Kata Beach.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  N-am văzut niciodată o nucă de cocos înmugurită!
  De aici se vede mai bine Koh Puh:
  
  
  
   
  
  
  Surprind și o poză cu un "longtail".
  
  
  
  
  
  Sunt o grămadă de nuci de cocos căzute pe-aici, aşa că iau şi eu una cu mine acasă, să o desfac să văd dacă e bună. Zâmbesc pe sub mustăţi, că dacă sunt bune, am de unde să mă alimentez gratis de acum încolo, fără să mai dau 25 bht / buc în piaţă.
  
  
  
   
  
  
  Astea nu ştiu ce sunt. Un fel de castane cred. Nici nu le "googlesc".
  
  
  
  
  
  După care se întâmplă un lucru foarte interesant.
  Pe drum spre casă, mai văd o nucă de cocos căzută pe undeva pe spaţiul verde lângă un trotuar.
  Opresc să văd dacă e bună. Aveam Nikon-ul de gât şi mă încurcă atunci când mă aplec, aşa că l-am dat jos şi l-am aşezat pe pământ. Studiez nuca de cocos şi văd că e crăpată şi curge deja laptele din ea, aşa că o las acolo, mă sui pe scuter şi plec spre piaţă să mă mai uit de una-alta.
  Ajung la piaţă şi-mi dau seama că aş putea să fac nişte poze. Aproape instantaneu îmi aduc aminte că am lăsat aparatul de fotografiat pe spaţiul verde lângă trotuar. Parcurg cei 2 km în viteză maximă, dar prea târziu, nu mai era acolo. De obicei când pierd ceva mă resemnez foarte repede, dar de data asta chiar nu vroiam să renunţ, aşa că am întrebat un "gardian" de la un hotel mai apropiat dacă a văzut pe cineva care a găsit un aparat de fotografiat. Nu vorbea engleza mai deloc, dar a înţeles ce i-am spus (atunci când i-am explicat în limbajul internaţional - ăla cu mâinile) şi mi-a indicat înverşunat cu degetul o direcţie. Am plecat în direcţia respectivă şi din persoană în persoană (toţi thai), după vreo 10 minute, ajung în recepţia unui hotel unde mare îmi este surpriza să văd că cel care îmi găsise aparatul de fotografiat îl lăsase la recepţie la "lost and found" şi urcase în cameră.
  Mulţumesc în stânga şi în dreapta. Thailandezii (şoferii de Tuk-Tuk - un fel de pierde-vară; jucătorii de table sau rummy din fața scării de la bloc) îmi cer (zâmbind) bani că m-au ajutat să găsesc aparatul. Le zâmbesc şi eu şi le arăt "urechile elefantului". Sunt ăştia cu ochii "gogă" pe turişti.
  În cazul ăsta a fost spre avantajul meu.
  Mă întorc la piaţă. Începe deja să se lase întunericul (dar e încă lumină).
  Vreau să-mi iau nişte frigărui de porc de unde îmi iau mereu, numai că strângea să închidă.
  De sub tarabă trăgeau de zor de sacii de gunoi mai mulţi iepuri de Thailanda:
  
  
  
  
  
  Aşa că îmi iau banane.
  Ajung acasă şi pozez vecinii de la casa de mai jos, care am văzut că se ocupă cu comerţul de păsări (deduc asta dupa numărul mare de colivii înșirate pe sârmă ziua). Sunt destul de săraci şi în fiecare seară stau toţi strânşi pe terasă în faţa unui laptop şi se amuză pe youtube.
  
  
  
  Îmi fac un duş şi mă gândesc la gestul persoanei care mi-a găsit aparatul de fotografiat.
  Iau o sticlă de vin dintre cele două din frigider (între timp mi-a mai dat Răzvan una), mă sui pe scuter şi mă duc înapoi la hotel. Întreb la recepţie numărul camerei şi o rog pe recepţionistă să sune să vadă dacă e cineva în cameră. Nu răspunde nimeni. Nu las mesaj. Am să revin mâine. Vreau să-i mulţumesc personal.
  Sunt perfect conştient că dacă păţeam asta în alta parte (refuz să zic în România, deși asta gândesc), rămâneam fără aparat.
  Există un risc foarte mare să fie rus cel care a făcut asta, că am văzut că hotelul era plin de ruşi. 
  Îmi fac puţină mustrare de conştiinţă că am generalizat când i-am judecat pe ruşi.
  Sper totuşi să nu fie rus, ca să am dreptate :)
  Acasă.
  Cina: iarăşi supă Tom Yum cu creveţi
  Acasă.
  Film. Man on the moon.
  
  
  
  
• Ziua 33 - more snorkeling
• Aşa cum mi-am propus de ieri, imediat ce mă trezesc, plec spre ocean (Marea Andaman de fapt, dar mă simt eu mai bie să-i zic ocean).
  Mă întâlnesc cu Dragoș2 şi cu prietena lui, Oana.
  După ce a venit şi ea acum câteva zile, au plecat împreună în Bangkok şi s-au întors aseară.
  Relativ dezamăgiţi de aglomerație și căldură, îmi întăresc ideea că nu se merită să bat drumul până acolo.
  Cam cât a mai fost soare pe cer, am stat în apă.
  În fiecare zi văd ceva nou.
  Şi în fiecare zi vreau să văd şi să revăd şi mai mult!
  Îmi place mai mult lumea de sub apă decât cea de deasupra.
  O să mai dureze până repar aparatul de fotografiat subacvatic. Poate. Dacă.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Trec pe la PSC să-mi iau o pereche de labe pentru mâine.
  Am stabilit să mergem (Dragoş, Oana, Răzvan, Remus şi cu mine)  în excursie la insulele Phi Phi (950 bht / pers) - atracția Thailandei. Cam un milion adică. Bine, Răzvan şi Remus au luat din altă parte biletele şi au dat câte 1200.
  Ar trebui să arate cam aşa:
  
   
  
  
  Văd eu mâine.
  Merg acasă.
  Jimmy Jr. văd că e pe tavan. Iar l-am uşuit.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Cina:
  
  
  Somn, că mâine mă scol la 7.
  Să nu uit să pun ceasul să sune.
  
  
• Ziua 34 - Phi Phi islands
• Mă trezeşte alarma la ora 6:15.
  Îmi fac toate tabieturile fără grabă şi plec spre hotel Chaba (unde stă Dragoș2), să aşteptăm microbuzul care ne va duce în Rassada Harbour. În port adică.
  Microbuzul vine la 7:30 în loc de 7:00.
  Ajungem pe barcă la ora 8:00. Iau o pastilă de rău de mare. Nu pentru că am rău de mare, ci din cauza lu' Schumacher ăla de şofer de pe microbuz, că am stat în spate lângă bagaje...
  
  
  
  
  
  Drumul până la insulele Phi Phi (Leh şi Don) a durat două ore şi ceva.
  Iar itinerariul nu a fost exact cel stabilit în broşură.
  Trebuia să venim dinspre SE în Loh Samah Bay şi să ocolească prin N toată insula Phi Phi Leh, arătându-ne fiecare golfuleţ (inclusiv Maya Beach, unde a fost făcut binecunoscutul film The Beach cu Leonardo Acaprei).
  Le-am cam văzut totuşi, în fugă şi de la cam ceva distanţă, apoi a zburat direct spre nord pe Phi Phi Don şi ne-a lăsat în Ton Sai Bay, unde am schimbat barca cu una ceva mai mică, adaptată pentru scufundări.
  După o oră de snorkeling fără prea multă faună acvatică (l-am găsit totuşi pe Nemo), dar cu multe gunoaie şi apa tulbure, când am mers pe insulă să luăm prânzul, am înţeles DE CE.
  Din 2001 de când a jucat DiCaprio în filmul ăla, insulele astea s-au transformat dintr-un loc relativ izolat, sălbatic, într-o adevărată industrie.
  Vin bărci, pleacă bărci. Mii de turişti pe zi. Mă simt că într-un roi de furnici. Totul este atât de aglomerat şi cronometrat.
  Acum se explică cum de pentru 950 bht (adică practic 100 de lei) ai transport de la hotel până în port şi retur, barcă până la insulă şi retur, tour guide, băuturi şi prânz incluse, precum şi echipament pentru snorkeling.
  Secretul stă în VOLUM. Ieftin şi mult (prost). Nu degeaba avem noi vorba aia cu sacu' şi cu pomu' lăudat...
  Acum înţelegi Marius de ce apare "pe net" Phi Phi?
  Stâncile rămân totuşi, destul de impresionante.
  O să las pozele să vorbească .
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Pozele astea trebuiau să apară la sfârşit... cam aşa arată cablajele prin Phuket şi mai cam prin toată Thailanda. Mă oftic că n-am surprins până acum în poze câte un lucrător sus pe o scară de bambus uitându-se în cabluri ca mâţa în calendar!
  
  
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  A fost totuși o zi ok.
• 
  
• Ziua 35 - diving at Koh Pu
• Iarăşi m-am trezit târziu.
  Am stat azi-noapte până pe la 2 să fac socoteli pentru excursia în Kuala Lumpur cu Dragoş pentru "visa run".
  Şi deşi costurile erau decente, am decis să renunţ.
  Am găsit avion dus-întors cu 3300 bht (cam 340 lei). Dar Dragoş nu poate decât într-un anumit interval orar şi ca să se nimerească şi cu programul ambasadei Thailandei în Kuala Lumpur, costa biletul de avion 5600 bht. La care se mai adăugau încă vreo mie de bahţi cazarea şi ceva mărunţişuri.
  Oricum, costul total era minim 7000 bht pentru două zile de stat în Malaezia, în urma cărora îmi prelungeam viză de şedere cu încă 3 luni.
  Aşa, o să dau pe 8 aprilie 1900 bht la Immigration Office aici în Phuket şi o mai prelungesc cu o lună.
  Ar mai fi o variantă să nu mai dau nimic să extind viza şi să plec în Bali cu o săptămână mai devreme, dar pentru asta trebuie să fac ceva mai multe calcule.
  Plec spre plajă la PSC. Acolo toată lumea se pregătea de o scufundare la Koh Pu de pe longtail (bărcile tradiţionale thailandeze).
  Aşa că am decis şi eu să mă bag. Să mă dau la fund, cum ar zice Bulan.
  Scufundarea (1500 bht) a durat 50 de minute, adâncime maximă 8,6 m, medie 6,5 m, vizibilitate foarte proastă. Aş zice cam 6 m. Am încercat să îmbunătăţesc pozele. Nu prea mi-a ieşit.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  Eu sunt ăla chel, mai puţin încântat.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Cina: orez cu pui. Foarte picant. 50 bht la Ping Pong.
  Acasă.
  Desert: pepene roşu
  PS: Am mai trecut de două ori pe la hotelul cu pricina, încă tot n-am dat până la urmă de cine mi-a găsit aparatul foto, dar i-am lăsat sticla de vin la recepţie împreună cu un mesaj de mulţumesc.
• Ziua 36 - freediving @ N Karon
• Descopăr de dimineaţă ca furnicile n-au dat de sfertul de pepene pe care l-am uitat aseară pe masă în bucătărie şi nu-mi dau seama cum de l-au ratat. De obicei nu ratează nimic.
  Am stat într-o zi şi m-am uitat la ele cred că un sfert de oră cum cărau în şir indian boabele de zahăr dintr-o punguţă de pe masă. Şi le-am lăsat-o acolo. Până a doua zi nu mai era nici un bob de zahăr în toată punga.
  Plec la plajă. Intenţionez să fac snorkeling pe plaja nordică din Karon sau la Kata Noi. Nu m-am hotărât încă, dar mai întâi trec pe la Phuket Scuba Main Shop să caut o mască Cressi pe care n-am mai găsit-o de 2 săptămâni de când am fost pe Ratcha Yai şi care îmi venea perfect.
  Am găsit-o.
  
  Plec să fac snorkeling în nordul plajei Karon, unde e mai linişte şi mai pustiu aşa...
  Sunt ruşi şi pe-aici totuşi.
  Nu-mi mai fac de mult griji pentru arsuri şi bronzat, de o lună şi ceva de când tot stau la soare am atins nivelul de "prăjeală maximă". Nu m-am dat cu vreo cremă sau ceva cam de o lună. M-am adaptat, umblu despuiat toată ziua, chiar şi prin arşiţa de după-masă.
  
  
  Apa, ca de obicei, e superbă. Nu ştiu cum să explic, dar nu este nici caldă, nici rece, ca să-ţi ofere puţin şoc când intri, ca la Marea Neagră sau ce mari mai avem noi p'acolo prin Europa. Aici apa are în permanenţă 28-29 de grade şi îţi oferă de fiecare dată exact atâta senzaţie de răcorire câtă ai nevoie, fără să ţi se facă frig dacă stai prea mult în apă.
  Vizibilitate super, 10-12 m minim. Realizez că parcă e mai frumos când vizibilitatea e mai bună, chiar dacă fauna subacvatică nu e chiar atât de diversificată.
  Dau chiar la mal, la 2 m adâncime, de o setcă (plasă) lungă de vreo 50 m în care erau prinşi o grămadă de peştişori. Niciodată nu am privit atât de trist o plasă de pescuit, chiar dacă sunt pescar (şi personal mă consider unul sportiv).
  Cred că nu am avut până acum ocazia să văd atât de clar, sub apă, peşti prinşi în plasă fără nici o şansă de a mai scăpa.
  Partea bună (dacă pot să o consider aşa) e că nu se prindeau în plasă decât o singură specie de peşti (comuni). Nu ştiu cum le zice, dar nu sunt coloraţi (i-am pozat ulterior în piaţă). Restul alunecau şi treceau printre ochiurile plasei sau nu se agăţau în ea.
  Doar ăştia săracii. Şi cred că erau vreo 20-30 prinşi.
  Cu riscul de a avea mari probleme cu localnicii, am mers pe la fundul apei mai mult, până am ajuns lângă plasă şi, stând la fund, am încercat să eliberez din ei, începând cu cel care mi s-a părut mai vioi.
  Fără nici o soartă de izbândă însă. Peştii au caracteristicile bibanilor de la noi şi erau atât de ţepoşi, încât efectiv nu am reuşit să eliberez nici măcar unul. Nici dacă aş fi tăiat plasa nu cred că aş fi reuşit să fac ceva.
  Aşa că mă resemnez şi merg mai înspre larg de-a lungul coastei.
  Cred că tot scufundându-mă aproape în fiecare zi, m-am obişnuit cu toţi peştii coloraţi, coralii, stelele de mare, castraveţii de mare, aricii de mare, crabii, etc. încât acum mi se par lucruri banale şi caut peşti şi vieţuitoare ceva mai speciale. Nici măcar puffer-fish nu-mi mai atrage atenţia.
  Partea frumoasă e că sub apă e atât de linişte încât poţi să-ţi auzi liniştit gândurile şi să le asculţi cu foarte mare atenţie. Să despici firul în patru sau şase şi să le analizezi cât de mult vrei. Tot ce te poate deranja e propria ta respiraţie, bătăile inimii sau zgomotul unui parrot-fish care sparge cu maxilarul lui puternic vreo scoică sau rupe o bucată de coral ceva...
  Am înotat destul de departe. Merg la limita dintre nisip şi pietrele (stâncile) de pe lângă coastă.
  Adâncimea medie e de cam 8 m. Văd un pui de morenă gigant (cam 50 cm lungime). Nu stă ascunsă în vreo gaură, ci se plimba liniştită pe fund. Cobor încet spre ea şi observ că nu se sperie. Se opreşte şi mă studiază. Nu-i e frică de mine şi nici mie de ea, pt că ştiu că e practic inofensivă la dimensiunea asta. Întind uşor degetul arătător şi o mângâi pe spate. Cu o mică întârziere îşi reia încet traseul, iar eu rămân fermecat şi o urmăresc cum se depărtează. De ce nu am aparat de fotografiat subacvatic cu mine acum?
  Am uitat până şi că îmi ţin respiraţia, că nu am labe în picioare şi că sunt pe la vreo 7 m adâncime. Nici o problemă. A meritat.
  Merg mai departe şi decid să înot puţin înspre larg, să văd dacă dau de vreun recif.
  Mă depărtez cam 50 de metri de stânci. Nu mai văd fundul apei. Mă uit înspre plajă, am senzaţia că e un km până acolo (am măsurat ulterior pe google earth, erau doar 700 m). Abia se mai vede plaja.
  Decid să cobor să văd cât de adâncă e apa şi ce e jos.
  Apreciez că avea cam 15 m, iar jos nu era nimic decât nisip. Dar m-am trezit în mijlocul unui banc de mici baracude.
  De ce nu am aparat de fotografiat subacvatic cu mine acum? Înot încet printre ele admirându-le. Fac roată în jurul meu. Le e frică de mine, haha...ce tare sunt !
  
  
  
  
  
  Mă duc spre mal şi găsesc o labă de scuba galbenă pe fundul oceanului. Şi e chiar mişto, de calitate, Seac Sub, made în Italy. O pun în piciorul bun şi merg mai departe bucurându-mă că înot mai uşor. Mă gândesc cine o fi pierdut-o şi de ce nu s-a băgat după ea. Scot capul şi mă uit în jur. Nu e nimeni cât vezi cu ochii.
  Mă întorc înspre plajă şi după 100 m o găsesc şi pe cealaltă :) Din păcate asta are o curea ruptă. Nu-i nici o problemă, eu oricum folosesc doar una din cauza piciorului beteag.
  Au ajuns să facă ăştia mişto de mine şi să-mi zică "the one-legged snorkel master".
  Dar o iau şi pe a doua cu mine. Poate o să-mi folosească ea cândva.
  
  
  Când ajung la mal mă abordează o puştoaică ce se bălăcea şi ea cu snorkelu' singură pe lângă mal. Nu vorbea decât rusă, aşa că am decis să mă amuz puţin şi m-am prefăcut că sunt gay, şi am zâmbit mai mult decât ea.
  Mi-a ieşit de minune! M-am amuzat copios.
  Noroc că nu m-au văzut şi cei doi francezi de pe plajă, ce împart romantic aceeaşi rogojină...
  Plec spre PSC să le arăt şi celorlalţi ce am găsit eu.
  Mă mai bălăcesc puţin cu Dragoș 2 şi cu Oana până calcă Dragoş pe un arici de mare, chiar aproape de mal.
  Ne amuzăm puţin cu toţii.
  Îmi povesteşte Dragoş despre un "bâlci" nou pe care nu îl ştiam.
  Direcţia rachetă - bâlci.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  Îmi plac bâlciurile. Deşi nu cumpăr nimic :)
  Mi-am luat doar să mănânc nişte frigărui de porc cu nişte orez - 35 bht.
  Şi un suc 20 bht.
  
  
  Acasă.
  
  
  
  
  
  
  Mâine pleacă Flori şi mi-a lăsat aparatul ei de fotografiat subacvatic. Bucurie imensă!
  Azi au plecat Răzvan cu Țurli şi Remus.
  Poimâine pleacă şi Dragoș 2 cu Oana.
  O să rămân doar eu cu Dragoş.
  Acum iar mi-e foame. Pepene.
  Învăţ mai multe despre apă - film documantar: Water the great mystery
  Un documentar ce îţi poate schimba viaţa.
  
  
• Ziua 37 - Freedive @ Housereef
• M-am trezit pe la 5 de dimineaţă şi mi-era puţin rău. Cred că de la pepenele de aseară, sper că nu de la frigăruile din târg. Da! Nu e de la frigărui, că a trecut mult timp de când le-am mâncat, nu-şi făceau efectul chiar atât de întârziat.
  M-am culcat la loc şi m-am trezit la 10.
  Am visat că eram într-un SMA (cine îşi mai aduce aminte - Staţiune de Mecanizare Agricolă - mai am şi acum întipărit în minte mirosul de motorină amestecat cu vaselină şi ulei de motor ars) şi am sfârşit prin a fi urmărit de tancuri şi armata. I-am fentat oricum.
  Plec la PSC hotărât să testez aparatul de fotografiat al lui Flori la Housereef. Ţin să-i şi mulţumesc pe această cale; a fost o gentlemană.
  O zi foarte aglomerată azi la shop, foarte mulţi cursanţi şi clienţi.
  Mă duc singur în apă.
  Aproape de mal văd o rusoaică înotând mândră cu 3 stele de mare într-o mână. Câte una din fiecare culoare. Am înotat după ea, am prins-o de picior, bineînţeles că nu vorba engleză, doar rusă. Aşa că i-am arătat semnul de "încătuşat" şi i-am explicat că riscă să facă pârnaie. Şi-a schimbat expresia feţei, a zis ok, mi-a zis "photo" şi... a plecat. Foarte needucaţi ruşii ăştia.
  Din ce văd şi am auzit, ei cam sunt motivul din ultimii 3 ani, pentru care "țara celor 1000 de zâmbete" se transformă încet, încet din Thailanda care era odată, într-o zonă de interes turistic strict comercial, cu interacţiuni cât mai puţine şi mai neprimitoare din partea localnicilor.
  Să revenim la apă.
  Vizibilitatea foarte scăzută. Nu am mai prins niciodată aşa nasol. Între 4-5 m.
  
  
  
   
  
  
  Deja la 7 m adâncime abia mai distingeam forme de recif sau bolovani mari pe fundul oceanului.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Dar cu toate astea...
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  Iar la mal, nelipsiții ruşi care dau pâine de mâncare la peşti.
  Dacă aş găsi de cumpărat, ca în desenele animate o înotătoare de rechin să mi-o prind cu o curea pe spate şi să înot spre ei pe sub apă, aş face-o până i-aş scoate pe toţi din apă!
  
  
  Ies la mal şi mă întorc la PSC. Îmi iau la revedere de la Flori care pleacă la aeroport şi dau să plec să fac snorkeling unde am fost ieri şi era super vizibilitatea.
  
  
  Dar nu mă simt prea bine, poate sunt doar puţin obosit, aşa că decid să trec prin piaţă să-mi iau nişte fructe, apă şi o cola şi mă duc acasă să mă odihnesc puţin.
  Mai citesc câte ceva şi îmi dau seama de ce sunt aşa de mulţi ruşi aici (un acord între guvernul rus și cel thai, ce le permite accesul cetățenilor ruși fară viză, și de aici, bineînțeles, o grămadă de oferte de la agențiile turistice).
• 
  
• Ziua 38 - Freedive @ Kata Nui
• Mă trezeşte un guguştiuc la 5:30. Nesimțitu' stătea chiar pe terasă în faţa geamului la mine şi cânta.
  L-am uşuit şi m-am culcat la loc.
  M-am trezit la 10:30.
  După bananele de rigoare, plec spre hotelul lui Dragoș 2 să-mi iau la revedere că pleacă și el şi să culeg ce creme, şampoane, geluri de duş şi uleiuri mai are, pe care nu le ia cu el.
  După ce-l bat la o partidă de biliard (ca să mă ţină minte), cu lacrimi în ochi, plânsete şi dureri în suflet, ne spunem la revedere, iar el se duce la wc.
  Fiindcă mi-am propus să vizitez în fiecare zi o plajă nouă, astăzi am ales plaja Kata Nui. Este situată puţin mai la sud de Kata şi este, după cum aveam să descopăr, extrem de greu accesibilă (pe scuter).
  Drumul nu este asfaltat (specialitatea mea). Şi pantele sunt foarte abrupte!
  Foarte greu am reuşit să ajung, recunosc că la un moment dat am întors să văd dacă mai pot să şi urc înapoi pe unde am coborât, dar nu am renunţat, aşa cum făceau majoritatea care se aventurau spre plajă pe scutere. Sunt vreo 2-3 km de mers doar totuşi.
  Banane şi cocotieri la greu. Deci nu am cum să mor nici de foame, nici de sete :)
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Când am ajuns acolo, descopăr că e proprietate privată şi ca să intru trebuie să plătesc 200 bht, în care primeam un şezlong, o umbrelă şi o băutură. I-am dat 100 fără şezlong şi băutură şi m-am dus direct în apă.
  Apa are 30 de grade, la recif, adâncimea medie de 6 m, vizibilitate cam 7-8 m.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  Încă nu m-am obişnuit cu aparatul lui Flori şi cu toate setările. Plus că am cumpărat nişte baterii care văd că nu m-au ţinut prea mult. Trebuie să iau nişte acumulatori ca lumea.
  Mă duc până la PSC să mai fac puţină plajă.
  Acasă.
  
  
• Ziua 39 - freedive cu Dragos
• Cum mă trezesc, pe la 11 (au lătrat nişte câini azi-noapte, deh) văd mesaj de la Dragoş că vrea să facem un freedive împreună. Îmi trag toate cele pe mine şi după mine şi plec la PSC.
  Fără prea multe vorbe, intrăm în apă.
  În faţă la PSC, la Housereef.
  Fiecare cu aparatul lui (bine, eu cu al lui Flori):
  
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
   
  
  
  Vizibilitatea n-a fost excelentă, dar după cum se vede, ne-am cam distrat.
  Apoi am mers la un restaurant foarte ieftin, nu i-am reţinut numele (important este că am reținut unde e).
  Vită cu usturoi şi numaistiuce 60 bht. Fresh lemon 20 bht.
  Acasă.
  Citesc un articol şi decid că mâine, dacă mă trezesc dimineaţă, să mă duc la Ya Nui beach.
  Sau să mă duc să văd maimuţe în liberatate? Nu ştiu încă.
  Încă o SUPERBĂ zi.
  
  
  
  
  
  
• Ziua 40 - Promthep Cape
• Nu m-a trezit nimic, am dormit aproape 10 ore, sunt perfect odihnit.
  Decid să amân maimuţele pentru mâine şi să plec spre Promthep Cape (12 km).
  În drum trec pe la Nai Harn beach şi Ya Nui beach (care e superbă) şi înot până pe insula Kho Kaeo şi bineînţeles fac şi ceva freediving.
  O să las pozele să vorbească.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  Yeah bitches! Punct.
• 
  
• Ziua 41 - doftor
• M-am culcat târziu azi-noapte, nu am avut somn şi am chatuit cu Dragoş, care e în Kuala Lumpur, până pe la vreo 4.
  E 10 ceasul. N-am chef de nimic.
  M-am uitat toată noaptea la filme despre diving pe youtube.
  De la accidente, la recorduri despre freediving şi spearfish-eri care săgetează tot ce mişcă sub apă, fără nici o ezitare sau remuşcare.
  Mă gândesc să mă duc la o pădure cu maimuţe, dar e în partea cealaltă a Phuket-ului şi tot trebuie să ajung acolo să-mi iau aparatul subacvatic de la reparat, aşa că împuşc doi iepuri cu un foc.
  Sun la service şi aflu că nu e gata, deşi trebuia să mă sune ei după o săptămână şi au trecut deja 10 zile.
  Nu cred că mă mai duc nici la maimuţe, că oricum va trebui să fac drumul până acolo altă dată, aşa că ... lenevesc în pat şi mă uit la filme pe youtube, în timp ce fac exerciţii de respiraţie.
  Nu ştiu de ce, dar nu reuşesc să-mi mai ţin respiraţia nici 2 minute. Prag pe care îl depăşeam cu uşurinţă de fiecare dată înainte.
  Acum am greutăţi mari în a trece de 1 min şi jumătate.
  Aşa cum descopăr în tutorialele despre freediving, există o posibilitate de a trece peste pragul în care simţi că nu mai ai aer şi ai nevoie urgentă să respiri, acesta fiind doar un semnal trimis de către creier ce poate fi oarecum fentat.
  Necesită mult exerciţiu, chiar o stare de meditaţie oarecum.
  Îmi aduc aminte că am reuşit o singură dată, voluntar, când eram copil şi exersam să-mi ţin respiraţia cât mai mult. Îmi aduc aminte perfect că eram pe bancheta din spate, pe autostradă, şi, având rău de maşină, căutam să fac ceva să-mi distragă atenţia şi să treacă timpul mai uşor. Şi cred că am vrut să-mi testez limitele.
  Am depăşit atunci acea barieră de necesitate urgentă de a respira şi am atins o zonă foarte calmă, unde nu mai simţeam nevoia să respir.
  Cred că trebuie să mă documentez mult mai mult, pentru că acum sincer mi-e frică.
  Este un pas foarte mic între a face chestia asta fără cunoştinţele necesare şi să te îneci, sau pur şi simplu să mori sufocat singur în cameră, din moment ce creierul nu mai percepe nevoia de oxigen şi nu mai comandă organismului ce să facă.
  E foarte mare riscul să-ţi pierzi cunoştinţa şi eventual să mori dacă nu ai un "buddy".
  Suficient pentru ziua de azi.
  Mă duc să-mi iau hainele de la spălat (50 bht / kg).
  Trec pe la PSC să salut şi fac cunoştinţă cu Jonathan, un instructor cu vechime, care tocmai preda un rescue course. Mă ofer să fiu "victima" pentru mâine.
  După ceva taclale cu Chantal, decid să mă duc să-l vizitez pe doctorul Chusak să îi povestesc despre glezna mea. Îmi explică el ce şi cum cu ligamentele, îmi spune că e totul ok şi că se va vindeca 100%, numai că durează între 8-12 săptămâni.
  Deja au trecut 6.
  Nu beau, nu am alergii, nu am probleme cu ficatul, aşa că-mi dă nişte pastile pe care să le iau dimineaţa şi seara după masă. Nu ştiu ce sunt, nu s-a chinuit să-mi explice, nici măcar să-mi spună denumirea şi nici pe mine nu m-a interesat.
  Presupun că nişte anti-inflamatoare.
  Îmi iau din piaţă nişte banane. Multe banane. Foarte multe banane cu doar 40 bht.
  Have I gone bananas?
  Acasă. Stau în pat şi mă uit la bec.
  Mai încerc să-mi ţin respiraţia o dată. Renunţ după 40 de sec. Nu ştiu ce am. Şi n-am nici chef.
  E deja 4 jumătate după-masă. Mai mănânc încă o banană şi mă duc la plajă.
  Mi-am luat slipul şi... m-am aşezat la loc în pat.
  Mi-e lene.
  N-am chef să mă duc.
  Mai mă uit la documentare despre diving.
  Îl aştept pe Dragoş să vină să mergem să mâncăm.
  E deja 9 jumate şi mi-e foame rău. Mă duc la Larg Kata şi mănânc ceva picant cu tăiţei şi carne de porc cu numai 40 bht. Încă 15 o Cola şi se rezolvă cina.
  Mă întorc acasă.
  Vine şi Dragoş pe la 12 şi ceva.
  Pot să mă mândresc că azi nu am făcut NIMIC.
  Şi mi-a plăcut.
• Ziua 42 - Rescue victim
• M-am trezit de dimineaţă să merg odată cu Dragoş la PSC.
  Pe drum îmi mai arată de unde pot să mai mănânc ceva nou şi ieftin.
  După ceva vreme apare la PSC şi Jonathan împreună cu cei doi cursanţi pentru cursul de Rescue Diver.
  Eu sunt victima.
  Rolul meu e să fac pe scafandrul inconştient pe fundul oceanului.
  Mă pricep bine la asta.
  Intrăm în apă şi curând descopăr că am foarte multe de făcut de fapt.
  Pentru că mai întâi le arată instructorul şi apoi fiecare cursant în parte face exerciţiul pe mine.
  Aşa că am stat mai bine de o oră să-mi dea toţi centura de greutăţi jos, eu să mi-o pun la loc, să mă scoată la suprafaţă, eu să mă duc la fund, să mă târască, să înot la loc, să plutesc ca mortu' şi să-mi scoată masca şi tot echipamentul şi să mi le pun la loc de nenumărate ori...
  Am cam muncit, dar nu m-am plâns, pt că eram în apă şi învăţam ceva ce o să trebuiască să fac şi eu mai încolo.
  După ce am ieşit la mal a urmat prânzul, urmat de o altă scufundare, în care a trebuit să mă ascund şi ei să mă găsească, bineînţeles făcând pe mortu' pe fundul oceanului.
  Iar târât, dezechipări, apă pe nas, gură, urechi, respiraţii artificiale, târât pe mal, CPR etc.
  În tot timpul ăsta mi-au pierdut pe bune centura de greutăţi (pe care am căutat-o cu toţii cam 10 min) şi apoi mi-au pierdut masca şi snorkel-ul (pe care le-au căutat ei, că eu nu mai vedeam sub apă fără mască).
  Dar a fost fun şi educativ în caz de urgenţă.
  Şi ca să fie treaba treabă, am mai făcut o scufundare apoi cu Dragoş, în care am făcut skill-uri de orientare şi navigare sub apă utilizând busola şi alte chestii...
  Nu am avut cum să fac poze pentru că toate scufundările au fost tehnice.
  Şi asta pentru că mâine mergem pe SIMILAN !!!
  Azi cred că m-am răzbunat pentru ziua de ieri în care nu am intrat în apă.
  Iar mâine şi poimâine voi fi în permanenţă în apă.
  Urmează 7 scufundări într-un loc cotat printre primele 10 locuri de diving de pe planetă.
  Fără semnal, fără net, fără civilizaţie.
  Liveaboard Similan's islands.
  Maximum warp. Picard out.
• Ziua 43 - Similan day 1
• Plecăm la 6 dimineaţa spre Similan Islands National Park, care este format din 9 insule.
  Microbuz până în port în Khao Lak şi de acolo speed boat până pe liveaboard South Siam 3.
  Au urmat 4 scufundări:
  Shark finn - deep dive
  Anita's reef - drift dive
  Chinese wall - photography dive
  Hide away bay - night dive.
  Între scufundări am mai snorkel-uit pe una dintre plaje.
  Intenţionam să comentez la fiecare în parte cu pozele aferente, dar e prea mult de muncă şi mi-e lene. Plus că nu cred că interesează pe nimeni detaliile, aşa că o să las iarăşi pozele să vorbească pentru mine.
  Nu pot decât să spun că a fost incredibil.
  Adâncime maximă 29 m, adâncime medie 18 m (pentru cei care nu ştiu, menţionez că, cu cât adâncimea este mai mare, cu atât se pierd treptat, pe rând, culorile).
  Vizibilitate 20 m+.
  Click pe poze pentru a le mări.
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  Mmmmmm
• 
  
• Ziua 44 - Similan day 2
• După un somn bun pe barcă, la 7 eram deja în apă la un wreck dive.
  Au urmat încă două scufundări:
  West of eden
  Deep six
  
  
  La fel, voi comenta prin poze:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  (chinezii aștia...)

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Cea mai frumoasă experienţă până în prezent.
  
  
• Ziua 45 - photographer
• De dimineaţă la 5 a tunat cum n-am mai auzit în viaţa mea.
  Toată lumea pe care am întrebat-o mi-a spus că l-a auzit.
  Am crezut că azi o să plouă. M-aş fi bucurat puţin, că e soare în continuu de nu mai ţin minte de când.
  Dar ceea ce m-a trezit la 8 şi jumătate au fost de fapt nişte artificii.
  Nişte pocnitori pe undeva prin spatele casei.
  Plec odată cu Dragoş la PSC la 9:30.
  Jonathan are doi cursanţi.
  Dragoş începe un curs cu un norvegian pe nume Stian.
  Merg şi eu în apă după ei, să asist la curs.
  Intru fără nici un fel de echipament. Nici măcar labe. Doar masca şi aparatul foto.
  Vreau să exersez în fiecare zi pe respiraţie şi să încerc să-mi obişnuiesc organismul cu un consum cât mai redus de oxigen.
  Îmi vine ideea genială să-i propun lui Chantal ca la sfârşitul fiecărui curs să le fac o poză sub apă cursanţilor împreună cu instructorul.
  Să pun pozelor logo-ul PSC şi să i le dau ei să le posteze pe site, blog sau facebook.
  Zis şi făcut:
  
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  

  

  Am observat că Dragoş felicita studenţii după fiecare skill reuşit.
  E o metodă excelentă de a-i oferi încredere în sine studentului şi de a-l face să trateze cu mai multă uşurinţă şi detaşare exerciţiile, făcându-l să le efectueze cât mai relaxat, ceea ce e esenţial sub apă.
  

  
  

  Bineînţeles că mai fac şi eu ceva poze pe lângă, la housereef...

  
   
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  După ce ieşim din apă, pe la centru trece un român care fusese într-o excursie la Shark Point împreună cu Laureen. Rămâne mut de uimit când aude că mai e un roman acolo şi chiar lucrează la centru (Dragoş).
  Încep ei şi vorbesc în română, pentru că engleza tipului era de un accent Iliescian grav, iar Dragoş trebuia să îi explice cum ajunge undeva. Eu tac şi nu le acord atenţie.
  În punctul maxim de uimire a tipului, cum că în partea cealaltă a pământului dă de un român, consider că vreau să-i văd expresia feţei când îl salut şi eu. Priceless.
  Ne amuzăm la adresa lui puţin şi ne întoarcem fiecare la ale noastre.
  Dragoş trebuie să plece la nu ştiu ce conferinţă PADI, aşa că mănânc singur la Ping Pong, un orez cu crab.
  Acasă.
  Blog.
  Mâine cred că iarăşi o să fiu victimă la un curs de rescue.
• Ziua 46 - Blackout
• Azi m-am trezit de dimineaţă.
  Am plecat odată cu Dragoş la PSC.
  Am mai trecut în drum pe la un schimb valutar, că nu mai aveam bahţi deloc.
  
  
  
  Şi pentru că aveam nişte clienţi DSD (discover scuba  diving), a avut Dragoş ideea genială să-i propun lui Chantal să le fac poze sub apă contra-cost (500 bht). Eu să mă bucur de o scufundare gratis, iar ea să rămână cu banii.
  Zis şi făcut. Clienţii au fost încântaţi că ar putea să aibă poze cu ei sub apă.
  Am făcut o scufundare la housereef şi pt că aveam laptop-ul cu mine (venisem pregătit), le-am pus toate pozele pe un cd şi am luat banii.
  Surpriza plăcută a fost că Chantal a vrut să facem banii jumate-jumate şi să rămân pe viitor fotograf "neoficial" la toţi cei care vor mai vrea poze.
  Nu mai stau să pun toate pozele pe care le-am făcut... Să zicem doar că au fost multe poze cu ei şi cu tot ce au văzut ei sub apă.
  Mâine deja am programată o scufundare de pe barcă.
  Cei 250 bht (pe zi) îmi ajung de mâncare şi cred că mai şi rămân ceva.
  Prânzul la Ping Pong - Pad Thai. Nu l-am mâncat pe tot, nu ştiu de ce nu mi-a plăcut.
  Pe la 3 am decis să mergem mai toţi să facem un snorkeling.
  
  
  
  Bineînţeles că Dragoş şi cu mine facem freediving, în timp ce ceilalţi ne cam privesc de la suprafată.
  După ce s-a săturat toată lumea şi au ieşit toţi la mal, am rămas doar noi, să ne contorizăm timpul de respiraţie sub apă (apnee statică), bineînţeles, în timp ce fiecare avea grijă de celălalt.
  Mă simt foarte relaxat astăzi, aşa că încerc să concurez cu Dragoş.
  Primul lui timp este de 2:22. Al meu de 2:19.
  Apoi el scoate 3:07. Scot şi eu 2:57 şi mă oftic pentru că mai puteam să mai stau puţin.
  Oricum ăsta e recordul meu personal deja.
  Menţionez că ne ţinem respiraţia pe fundul oceanului cam la 5 m adâncime, cu computerul de diving la mână în modul de free dive. Deci se activează automat când coborî sub 1 m şi se opreşte cronometrul când urci.
  A treia oară Dragoş a scos 2 min şi ceva. N-am mai reţinut exact cât, pentru că mă concentram să trec de pragul de 3 minute.
  Ascultăm piuitul ceasului din 30 în 30 de secunde şi mă uitam la un pui de honeycomb moray în dreapta mea. După ce am trecut de 2:30, m-am desprins încet de piatră să urc spre suprafaţă... după care nu mai ţin minte nimic. Blackout. Îmi revin la suprafaţă după cca 30 de secunde (zice Dragoş).
  Mă uit la ceas: arăta 3:10. Faza naşpa e că cică nu se pune, că trebuie să ajungi conştient la suprafaţă :)
  Ne cam aşteptam să se întâmple asta, de-asta ne şi păzeam reciproc, iar eu ştiam că îmi cam depăşesc limitele.
  Am petrecut mult timp ulterior să analizez şi să-mi dau seama ce se întâmplă cu organismul în acele momente.
  Creierului conştient i se taie alimentarea exact ca unui computer. Fără nici un avertisment.
  Din punctul meu de vedere, aveam suficient aer cât să îmi ajungă să ajung la suprafaţă lejer, fără să mă grăbesc chiar. Numai că presiunea şi expandarea aerului în timp ce urcăm şi-au spus şi ele cuvântul.
  Creierul devine confuz în privinţa semnalelor pe care le primeşte şi nu "cere" mai mult oxigen, deşi organismul are nevoie disperată şi atunci i se taie alimentarea şi lui.
  Ideea e că devii inconştient fără să fii măcar conştient de asta :).
  În schimb, preia conducerea subconştientul.
  Care face ce ştie el mai bine: te duce într-un vis frumos şi plăcut.
  Imediat ce mi-am revenit, am reţinut ceva flash-back-uri din acel vis, dar fără să pot recunoaşte nimic conştient. Tot ce-mi aduc aminte este senzaţia că nu-şi aveau locul şi rostul imaginile pe care le-am văzut, dar că era o senzaţie plăcută şi liniştită totuşi.
  Aşa că nu ştiu pe ce se bazează cei care afirmă că înecul este o moarte îngrozitoare.
  Cred că cel mai mişto e, ca scafandru, să scapi în abis... Creierul tău intră în narcoza azotului şi e ca şi cum ai muri fericit de supradoză. Cred. P'asta n-o s-o'ncerc.
  În fine.
  Acasă.
  Blog.
  Obosit.
• Ziua 47 - Photography
• M-am trezit la 7. N-am mai reuşit să adorm la loc. Aseară am adormit bolovan.
  Mi-a zis Dragoş că se auzea cum sforăi de la el din cameră.
  Plecăm împreună la PSC la 9:30.
  Astăzi am prins iarăşi nişte clienţi care au vrut poze. Am avut scufundare de pe longtail la insula Koh Pu.
  Vizibilitatea n-a fost ca ieri, dar a fost ok.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Another happy customer.
  Şi mi-am scos şi eu banii pe ziua de azi şi am mai logat o scufundare :)
  Acasă. 
  Cumpărăm biletele pentru Bali. O să plecăm pe 16 apr, cu escală în Kuala Lumpur şi mă mai întorc doar eu pe 25 apr.
  Din Bali, Dragoş pleacă direct în Bangkok şi apoi acasă.
  Eu vin înapoi în Phuket cu escală în Singapore şi mai stau vreo săptămână până pe 1 mai când am biletul de întoarcere acasă.
  Piciorul mi s-a vindecat aproape complet. Azi am alergat pentru prima dată. Frigea nisipul.
  Nu prea mă mai împac cu mâncarea thailandeză. 
  Ieri mi-a fost rău de la pad thai, iar acum n-am mâncat la cină nici jumătate din farfuria de orez cu carne de porc şi legume.
  Bag banane.
  Azi m-am cântărit pentru prima oară în 2 luni: 75,5 kg. Îmbrăcat. Relativ.
  Acasă.
  Blog.
  Somn
  
  
• Ziua 48 - victimă
• Iarăşi m-am trezit la 7 şi ceva.
  Încep să-mi revin. Să adorm seara la o oră rezonabilă şi să mă trezesc dimineaţa aşa cum ar trebui.
  Merg la PSC şi în ciuda faptului că puteam să am clienţi pentru pozat azi, am ales să-mi ţin promisiunea şi să fiu victimă la încă un curs de rescue diver. Şi mâine la fel. Învăţ multe lucruri noi.
  Şi uite aşa trece ziua.
  Seară am mers cu Dragoș până la Nic la bar. M-am îmbătat bine din 2 beri.
  Acasă.
  Blog.
  Somn.
• Ziua 49 - tot victimă
• Am adormit la 11 aseară şi m-a trezit ceasul la 9.
  Plec la PSC. Pe drum îmi iau nelipsitele 3 bucăţi de pui.
  Astăzi iarăşi trebuie să fac pe victima la curs de rescue diver.
  Învăţ mai multe despre rescue şi CPR decât cursanţii deja.
  Încep să mă oftic totuşi. Am pierdut şi ieri şi azi bani.
  Au fost o grămadă de clienţi care ar fi vrut poze sub apă, iar eu n-am putut să mă duc, că a trebuit să stau să fac pe mortul.
  Pentru mâine nu mi-am mai luat angajamentul ăsta.
  Deja am nişte ruşi pentru mâine dimineaţă. S-a mărit preţul la 1000 bht :)
  Văd pe facebook că ninge în românia.
  Fac o poză să vă oftic:
  
  
  
  
  
  Decidem să mâncăm la Red Onion un şniţel cu cartofi prăjiţi!
  Excelent.
  Acasă.
  Blog.
  Abia aştept ziua de mâine!
• Ziua 50 - barracuda
• M-am trezit destul de greu când a sunat ceasul. Dar am amânat doar o dată alarma.
  Pe drum spre PSC îmi iau cele 3 nelipsite bucăţele de pui ce reprezintă atât micul dejun, cât şi prânzul.
  Cred că de când sunt în Thailanda am mâncat un coteţ întreg de găini.
  Astăzi o să fac scufundări şi poze. Ajunge cu atâtea victime.
  Am programată de dimineaţă o scufundare cu 2 DSD (discover scuba diving). Un cuplu de ruşi.
  Care nu vorbesc deloc engleza.
  De asemenea şi studentul lui Dragoş vrea poze. La ambele scufundări. La prima scufundare se duc la Karon Rock, unde aş fi vrut neapărat să merg şi eu. N-am fost niciodată.
  Dar era deja stabilit cu ruşii pentru dimineaţă, aşa că o să mă duc cu Dragoş şi studentul lui la scufundarea de după-masă la Koh Pu.

  

  Lucky

  Intru cu ruşii alături de Mick, care după ce face skill-urile cu ei la mal, se dezorientează şi ne duce la mama naibii, ratând reciful.
  El era singurul cu busolă, aşa că a trebuit să ies eu la suprafaţă să mă orientez, pentru că el susținea că i s-a defectat.
  Găsim reciful, fac câteva poze interesante:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Când aproape terminăm scufundarea şi ne apropiem de plajă, rămân puţin mai în urmă. Îmi vine mie să mă dau peste cap, uite-aşa! Exact în momentul în care termin tumba şi mă reorientez veritical, văd venind spre mine o baracudă imensă. N-am văzut niciodată una atât de mare. Avea cam un metru jumătate. Se îndrepta direct spre mine şi a încetinit exact înainte de a ajunge la mine, cred că nu era nici ea sigură dacă sunt sau nu bun de mâncat.
  Mi-a luat cam o secundă să mă dezmeticesc şi să întind mâna după aparatul foto.
  Până îl aprind... asta am mai prins:
  
  
  
  
  
  Mă oftic că era deja departe şi nu am nici un punct de referinţă relevant din care să reiasă mărimea ei în poză.
  Studentul lui Dragoş nu a mai vrut poze, pentru că au avut vizibilitate foarte proastă la prima scufundare la Karon Rock, aşa că-i era teamă că mă plăteşte degeaba la Koh Pu.
  Astfel am putut să-i permit rusului să mă cinstească cu o bere. M-am îmbătat din jumătate de pahar, aşa că n-am mai putut să beau restul.
  Deci azi doar o scufundare. Mi-am scos banii de mâncare pt azi şi am recuperat şi cheltuiala de ieri.
  Acasă.
  Cina. 
  Face Stian cinste, că mâine pleacă înapoi acasă în Norvegia.
  Acasă.
  Blog.
  Film.
• Ziua 51 - Maimute
• M-am luptat cu un ţânţar azi-noapte.
  Nu ştiu dacă am învins sau nu, pentru că am reuşit să-l storcesc pe la 5 dimineaţa după ce m-a muşcat de fiecare membru în parte şi avea atâta sânge în el, încât abia mai putea să zboare.
  Ca de obicei plec la PSC pe la 10 fără ceva.
  Pui.
  Aştept să vină clienţii.
  Mick are două australience. Se uită, se întreabă una pe cealaltă, se strâmbă, nu vor poze.
  Jan are 1 englez. Nici ăla nu vrea poze.
  Nu am chef să mai fac pe victima pentru Jonathan, că are 3 cursanţi la un curs de rescue.
  Şi nu vreau să mai stau să mă înece fiecare şi să-mi dea echipamentul jos.
  Am învăţat ce aveam de învăţat.
  Le dau un telefon ălora la care am aparatul de fotografiat dus de 3 săptămâni şi aflu că nu pot să îl repare.
  Aşa că decid să mă duc să mi-l iau înapoi şi poate să văd ceva maimuţe pe drum.
  Zis şi făcut:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Pur și simplu Thailanda

  Sucul NU este de la mine...
  
  

  

  Asta nu e Coca-Cola, așa ca îl vărs

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Pe tot...

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Stai doar să iau o gură...

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Hmmm

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Are aromă...

  

  Are și miros bun...

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Heeeei, ăsta e chiar bun!

  
  

  

  Mmmmmmmm

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  De ce l-am vărsaaaaaaat???!!!

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  

  

  Old Pukhet town

  
  
  
  
  
   
  
  
  
   
  
  
  
  
  
  
  
  Cina: pizza!
  Noapte bună!
• 
  
• Ziua 52 - Photo Pro
• M-am trezit de la 8. Odihnit.
  Acelaşi program, aceeaşi rutină. De care nu m-am plictisit şi pe care o fac cu plăcere.
  Merg la PSC şi în timp ce-mi mănânc puiul liniştit, prind un client care vrea poze.
  Este tatăl fetiţei care are doar 10 ani şi face cursul de junior open water diver cu Dragoş şi care vrea poze cu ea sub apă.
  Aşa că ... îmi ofer serviciile mele deja de "underwater professional photographer" :)
  
  

  

  Nu-mi plac pozele deloc, dar ei au fost foarte încântați de ele

  
  
  Aşa că mai loghez încă o scufundare, nu gratis, ci chiar plătită. Am stabilit că de acum încolo preţul să fie de 700 bht. 500 e puţin, iar 1000 pare mult.
  Rămân cu 350. După-masă nu mai am nici un client, aşa că plec ceva mai devreme acasă.
  Mă întorc la închiderea programului şi merg cu Dragoş pe la mainshop şi apoi să mâncăm ceva.
  Mi-am luat tăiţei cu pui. Nu prea mai intră mâncarea asta thailandeză. Cred că s-a întamplat ceva de la Pad Thai-ul ăla nasol... Am mâncat doar jumătate şi a trebuit să beau 2 sticle de Cola (la sticlă).
  Acasă.
  Blog.
  Film - mă duc să văd dacă a terminat Dragoş de download-at BD la mare :)
• Ziua 53 - Catan
• M-am trezit la 9:30.
  Azi n-am făcut nimic. N-am avut nici un client, n-am făcut nici o scufundare.
  Aşa că am jucat cu Chantal 3 jocuri de Settlers of Catan la shop şi m-a bătut cu 2-1.
  Am stat la plajă şi m-am bălăcit puţin la mal. M-am bucurat de valuri.
  La cină am mâncat chicken sandwich cu cartofi prăjiţi.
  Mi-am cumpărat lapte. Mi-am dat seama că nu am mai băut lapte de aproape 2 luni. Şi nici brânză n-am mai mâncat.
  Acasă.
  Calcule pentru Bali.
  Film.
• Ziua 54 - Freediving
• M-am trezit cu 2 minute înaintea ceasului.
  Plec la PSC.
  Clienţii încep să se rărească.
  Astăzi nu e nici un DSD, doar Dragoş se chinuie cu un indian la OWD, iar Jan îl asistă.
  Mick are o scufundare la Karon Rock, unde mi-aş dori şi eu să merg, dar ăştia nu vor poze.
  Aşa că am plecat singur să mă bălăcesc.
  
  
  
  Când ajung la recif şi cum mă plimbam eu, aşa, pe la fundul oceanului, cam la 5 m adâncime, văd un plumb de undiţă şi mă apuc să trag de el să adun guta, ca s-o scot afară din apă, aşa cum fac de obicei.
  Mare mi-a fost surpriză să descopăr că într-unul dintre ace era prins un scorpionfish.
  
  
  
  
  
  A durat ceva până când am reuşit să-i scot acul din gură, pentru că mi-era frică să nu mă înţepe.
  Dar după vreo 5 minute şi un băţ găsit pe fundul oceanului, am izbutit să-l eliberez. Nu părea să fie mai deloc afectat. S-a aşezat direct pe fundul oceanului şi s-a camuflat cum ştia el mai bine. Nu mi-a mulţumit nici el, dar oceanul a fost foarte darnic cu mine apoi:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Am jucat apoi două jocuri de Catan cu Chantal şi am bătut-o cu 2-0.
  Plec acasă şi îl aştept pe Dragoş să mergem la masă.
• 
  
• Ziua 55 - 2 fun dives
• Trezit de dimineaţă.
  Pui.
  PSC.
  Astăzi iarăşi nu sunt clienţi pentru mine.
  Dragoş e pe Racha Yai.
  Noroc cu Dominic care vrea să facă o scufundare şi nu are buddy, aşa că merg eu cu el.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  După scufundare jucăm un Catan împreună cu Chantal, după care mai mergem pentru o scufundare.
  S-a întors şi Dragoş.
  Mă mustrează că am stat cam mult la scufundare (75 min) şi am întârziat. 
  Cina tot la Red Chair. Tot chicken sandwich cu cartofi prăjiţi.
  Acasă. 
  Blog.
  Apoi am ieşit din nou să mai mâncăm ceva la Larb. Mango salad. Să ţin minte să nu mai comand.
  Dragoş a mâncat o ciorbă.
  Acasă.
  Îmi fac singur un banana milkshake cu blenderul lui Dragoş.
  Prea mult. Nu pot să-l beau pe tot. Dragoş nu vrea. Se strică.
  Îl arunc.
  Somn.
• 
  
• Ziua 56 - diving and freediving
• Am plecat dimineaţa ca de obicei la PSC.
  Nu ratez puiul cu orez în nici o dimineaţă. E încă la fel de bun ca în prima zi.
  Ajung acolo şi îmi dau seama că am uitat acumulatorii de la Canon (subacvatic).
  Mă întorc acasă şi-i iau. Când ajung înapoi, îmi dau seama că am uitat şi cardul.
  Îl pun pe cel din Nikon. Oricum mă convinge Dragoş să nu-l iau cu mine, mai bine să fiu atent la cum planific scufundarea.
  Merg ca buddy la un fun dive pentru un rus care nu vorbeşte deloc engleza.
  Este cea de-a treia scufundare a mea în care nu am un instructor sau divemaster cu mine.
  Conduc scufundarea şi după mustrările lui Dragoş legate de scufundarea de ieri cu Dominic (care a durat 73 de minute), o planific pe aceasta perfect.
  Avem de dimineaţă parte de o vizibilitate că în poveşti: 15 m. Vedem o grămadă de lucruri noi, pentru că la întoarcere m-am abătut puţin de la traseul obişnuit. Văd chiar şi doi queen fish enorm de mari (cam un metru şi jumătate zic eu). Ne holbăm şi la un cuttlefish ceva vreme. Mă oftic că nu am aparatul de fotografiat cu mine.
  Se vede totul atât de clar.
  Deşi Andrey e în vârstă, obez şi cam neîndemânatic pe uscat, în apă e în mediul lui.
  Un scafandru excelent. Se vede că are experienţă. A ţinut buddy team-ul perfect, m-a urmat negreşit şi cu un control al flotabilităţii ireproşabil. Astfel de fun dive-uri sunt fun!
  Am ieşit după 52 de minute. Am început scufundarea cu 210 bar şi am ieşit amândoi cu 110 bar presiune în butelii (deşi limită era 50).
  După un joc de Catan cu Chantal, Dominic şi Laureen, am mai mers la un free dive (mai mult snorkeling pt mine) cu Dominic.
  Iau camera cu mine şi îl duc pe Dominic acolo unde ştiam că e cuttlefish-ul.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Patru scorpion fish pe aceeaşi piatră, toţi adaptaţi în culori diferite.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  O găsesc şi pe mama Honeycomb Morray-urilor.
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Încă o zi de vis.
  Acasă.
  Blog.
• 
  
• Ziua 57 - diving again
• Aaaa încerc să-mi aduc aminte (azi - adică mâine) ce-am făcut ieri pentru că aseară am băut 3 (TREI) beri.
  Şi am venit acasă şi m-am culcat direct. Fără să mai scriu blog-ul.
  Ia să vedem:
  Sigur m-am trezit dimineaţa. Sigur am luat pui de 50 baht.
  Sigur am fost la o scufundare pentru că văd în poze asta (adică filmări - că sunt numai filmări).
  Un joc de Catan.
  Apoi am făcut şi ceva freediving:

  

  The merman

  
  

  

  Not so strange starfish

  
  

  

  2 cm jellyfish

  
  
  
  
  
  Şi tot nu mă lăsa în pace un peştişor. S-a îndrăgostit de masca mea Cressi. A stat lipit de ea cât am stat eu în apă.
  
  
  
   
  
  

  

  Perfect camounflage

  
  

  

  Dragos cu 2 studenți și divemaster Devin (de la stânga la dreapta)

  Apoi ştiu că am mâncat un schnitzel cu cartofi prăjiţi şi am mers la Nic la bar.
  Am jucat prima partidă de biliard cu Laureen şi n-a apucat să bage săraca nici o bilă, dar a câştigat un pariu cu mine şi a trebuit să-i plătesc 100 b.
  Apoi Nic m-a bătut pe mine. Mick l-a bătut pe Nic. Eu l-am bătut pe Mick, iar Dragoş a bătut-o pe Laureen. Au venit şi Chantal cu Kewan, aşa că eram cam toată gaşca.
  Apoi a început să plouă torenţial şi am plecat acasă.
  M-am culcat direct.
• Ziua 58 - Furtună
• Azi-noapte a plouat torenţial. În special când am plecat de la bar.
  Dar drumul era deja uscat la 10 de dimineaţă când am plecat la PSC.
  Valuri mari, vânt şi apă tulbure.
  Laureen are 3 discover scuba azi, care vor şi poze, aşa că merg şi eu cu ei.
  Îmi dau seama că am uitat aseară nu numai să postez blogul, ci şi să pun acumulatorii la încărcat pentru aparatul foto. Cumpăr 2 baterii - 40 b
  La scufundare merge şi Devan, care îşi face internship-ul pentru divemaster.
  Intrăm cu greu în apă din cauza valurilor mari. Vizibilitate 1 m.
  Foarte nasol pentru o scufundare din toate punctele de vedere.
  Cei trei DSD sunt tatăl, împreună cu o fată şi încă o femeie.
  După multă chinuială cu ei, atât din partea lui Laureen cât şi a lui Devon, decide Laureen să facem buddy team câte doi, fiecare scafandru certificat să ţină câte un DSD (să-i băgăm la fund să-i înecăm), aşa că eu mă aleg cu tatăl că era lângă mine. La un semn comun, coborâm pe fund încet. 3 m adâncime. Omul se descurcă bine, îi fac semn şi ne aşezăm în genunchi, pe nisip, față în faţă şi destul de aproape unul de celălalt.
  Stau perfect liniştit şi relaxat, aşa că îi induc şi lui foarte repede aceeaşi stare. Stăm amândoi cuminţi şi îi aşteptăm pe ceilalţi care încă nu au coborât. Mă gândesc că asta este împotriva regulilor PADI şi că instructorul poate să-şi piardă licenţa pentru că lasă nesupravegheat un student.
  Coboară pe rând câte o echipă, un metru, apoi urcă la suprafaţă. Am tot stat cuminţi în genunchi aşteptându-i pe ceilalţi fix un sfert de oră, timp în care ne mai deplasam câte puţin, urmărindu-i labele portocalii ale lui Laureen, ca să nu pierdem contactul cu ei.
  Erau deasupra noastră şi nu schițau în continuare nici un semn că ar intenţiona ceva. Aşa că după ce verific SPG-ul tatălui şi văd că mai are 150 bar, decid să urcăm şi noi pentru că îşi irosea aerul degeaba.
  Într-un final, mă roagă Laureen să o duc pe una dintre fete înapoi la mal, că are probleme cu o ureche şi nu poate să egalizeze. Oricum nu puteam să fac nici o poză, aşa că am acceptat fără să clipesc.
  Cealaltă, a lui Devon, avea probleme cu masca.
  Am făcut manevra "the tired diver tow" cam 50 m până la mal, am ajutat-o cu echipamentul şi ne-am întors înapoi pe plajă la PSC. După 20 de min au venit şi ceilalţi.
  O scufundare ratată.
  Jucăm iarăşi Catan.
  Aştept să se întoarcă Dragoş de pe Racha, ca să mergem la masă.
  Cina - Larb Kata. Îi povestesc lui Dragoş despre neghiobiile de azi, iar el îmi spune despre nişte imbecilităţi şi mai mari. Ne amuzăm copios. Oarecum.
  Mâncăm pe săturate. Mult şi prost.
  Acasă.
  Blog.
• Ziua 59 - iar am cazut
• Plec ca de obicei la program, de dimineaţă, cu speranţa că s-a liniştit oceanul şi putem să facem nişte scufundări mişto, mai ales că un grup de studenţi certificaţi de Jan vor să merg cu ei să le fac poze la Koh Pu şi poate şi la Karon Rock.
  Ajung acolo, şi, cu puiul în mână, aflu că astăzi nu vor fi scufundări deloc.
  Valuri mari, vizibilitate aproape deloc, vânt puternic.
  Plec cu Dragoş aproape instantaneu la un freedive. După ce înotăm până la recif şi ne dăm seama că şi acolo e aceeaşi problemă de vizibilitate, ne întoarcem la mal.
  Îmi petrec ziua bălăcindu-mă prin valuri şi făcând câteva poze.
  
  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  

  
  

  La ora 6 mai rămân doar eu cu Dragoş şi după ce închidem beach-shop-ul, mergem până la main-shop să lăsăm o geantă cu echipament.

  De acolo decidem să mergem mai întâi acasă şi apoi să mergem la un film.

  Pe drum spre casă, la o viteză incredibil de mică (cam 20 km/h), într-o curbă, am derapat şi am căzut iarăşi cu scuter-ul.

  Pe partea cealaltă de data asta.

  Julituri uşoare la genunchiul stâng şi ceva mai nasoale la cot.

  Acasă, bandajat.

  Cam gata cu intratul în apă pentru o perioadă acum...

  Cina: hamburger şi cartofi prăjiţi.

  Acasă.

  Mă uit la un documentar despre freediving.

  Mă doare şi umărul.

  Bleah.

  Somn.
• 
  
• Ziua 60 - Ca-n prima zi
• Eheee şi m-am trezit la 8. E soare afară şi lumina pătrunde prin draperie, luminându-mi toată camera.
  E o zi superbă.
  Aşa că îmi pun ochelarii de somn inscripţionaţi Quatar Airways, rămaşi de la Dragoș 2 şi mă întorc pe partea cealaltă. Adică de pe spate pe dreapta, că pe stânga nu pot.
  Se pare că "dimineaţa de după" e nasoală şi valabilă pentru toate variantele.
  Şi uite aşa descopăr că pe partea stânga sunt bătătorit binişor. Vânătăi şi zgârieturi noi au apărut şi pe coaste şi pe gamba şi umărul stâng, pe care abia pot să-l mişc.
  Ignor tot şi mă culc la loc. La 9 sună ceasul (telefonul mă rog...). Îl opresc cu greu, că e în stânga.
  Totul e în stânga. Cred că diseară o să dorm pe partea dreaptă a patului.
  Mă culc la loc.
  La 9 jumate intra Dragoş să verifice dacă mai trăiesc. Îmi pune apă oxigenată pe julituri, deşi eu nici măcar nu mă trezesc. Cât tupeu! Şi nici măcar nu suflă ca să nu mă usture!
  Uite cum mi s-a dus somnul.
  Ies din casă să-mi iau ceva de mâncare şi trec şi eu ceva mai târziu pe la PSC.
  Îmi dau pe bube cu nişte aloe vera dintr-un ghiveci.
  Fac nişte copii xerox după nişte acte, că mâine trebuie să mă duc să-mi prelungesc viza de turist.
  Ignor bube şi tot. Mă simt ca la 9 ani, plin de julituri pe care le ignor.
  Mă întorc acasă şi dorm toată după-amiaza.
  Film: The Odd Life of Timothy Green
  Vine şi Dragoş şi mergem să mâncăm o ciorbă. Îmi zice că ştie el un loc unde e numai 30 b. Fix atâta aveam mărunt aşa că i-am luat doar p'ăia cu mine. Las telefonul acasă, pentru că a început să mă streseze.
  S-a închis restaurantul cu ciorbe, aşa că mergem la restaurantul lui Benny.
  Îmi iau nişte tăiţei cu creveţi şi încerc o Fanta de portocale să văd cum e. Sirop.
  La sfârşit ne aduce ospătăriţa nota de plată, şi nu ştiu de ce, poate că sunt nebărbierit, iar Dragoş are plete, o lasă mai aproape de mine. Eu nu aveam bani s-o plătesc, aşa că i-am zâmbit şi i-am spus că plăteşte Dragoş. La care el nu s-a abţinut şi a zis că la noi în cuplu el este bărbatul, de-aia plăteşte el. Eu râdeam, el râdea, ospătăriţă nu, doar a dat din cap, că înţelege. Atunci ne-a dispărut brusc zâmbetul la amândoi de pe faţă.
  Acasă.
  Aşa că stau plin de julituri în pat, în casă, cam ca la început, când am avut primul accident de scuter.
  Aaa, am mai pozat o goangă mare pe terasă, dar mi-e aşa de lene să mă ridic din pat şi să mă deplasez până la aparatul de fotografiat...
  
  
  Îmi aduc aminte că m-a întrebat un tip, care a făcut scufundări la PSC acum câteva zile:
  - De ce nu ai nici un tatuaj?
  Nu mă aşteptam la întrebarea asta. Ştiu că nu vreau să-mi fac nici un tatuaj, dar n-am un motiv anume pentru care refuz să-mi fac. Aşa că răspunsul meu evident a fost:
  - De ce să am?
  Blog.
• Ziua 61 - Immigration 1
• Mă trezesc de dimineaţă şi îmi fac toate tabieturile în grabă, ca să plec cât mai repede către biroul de imigrări şi să-mi prelungesc viza de şedere în Thailanda cu încă o lună.
  Mă asigur că am tot ce îmi trebuie cu mine, mă urc pe scuter şi plec spre Phuket town.
  Văd în buzunarul de la scuter că mi-a lăsat azi-noapte Dragoş o hartă şi a încercuit pe ea unde e immigration office.
  Am mai fost acolo o dată când a trebuit să-şi prelungească viza Flori şi am adăugat locaţia pe gps, aşa că nu mi-e greu să găsesc din nou locul.
  Sunt tentat să las harta acasă (că mai am încă una sub şaua de la scuter), dar o iau cu mine totuşi.
  Pe drum constat că nu merge gps-ul, deşi acasă funcţiona.
  Ce m-aş face eu dacă nu ar fi avut Dragoş grija mea? Probabil aş fi dat 100 baht thailandezului care m-a abordat în intersecţie să mă ghideze el către Immigration Office.
  Aleg străzile, cotesc în intersecţii exact pe unde trebuie. Nu ştiu cum (probabil cu harta :)), dar am reuşit şi am ajuns perfect unde trebuie şi fără vreun ocol.
  Mă bucur să văd că nu e multă lume.
  Mă întristez să văd că e de fapt închis.
  Am bătut 15 km dus şi 15 întors degeaba, că azi e sărbătoare.
  Mă întorc acasă şi mă duc la PSC. Acolo toată lumea are treabă, toţi sunt ba plecaţi, ba în apă, aşa că decid să mă mai plimb.
  Fără aparat foto după mine, colind prin hypermarket-uri şi magazine, ca un pierde-vară, fără să cumpăr nimic. Doar mă uit la produse şi preţuri şi compar cu ce e pe la noi.
  Cumpăr un pepene roşu, că văd că e mai ieftin ca în piaţă.
  Acasă.
  Aştept să vină Dragoş să mergem la cină.
  Cina - pork yellow noodles
  Iar acasă.
  Blog.
  Mâine iar mă duc la immigrations....
• Ziua 62 - Immigration 2
• Mă trezesc la 7. Nu ştiu ce construiesc ăştia pe aici, dar picamer-ul efectiv îl simt.
  E prea devreme, aşa că mai stau în pat. Aţipesc şi mă trezesc la 9 şi ceva.
  La 9 jumate plec din casă către Phuket town. Mă duc direct la biroul de imigrări rachetă, fără gps, fără hartă.
  Completez un formular, am tot ce-mi trebuie, în 10 minute am deja viza.
  Mă întorc spre casă.
  Pe drum mă opreşte poliţia. Văd că îi opresc pe toţi care circulă pe scuter, în special pentru cască.
  De când sunt în Thailanda nu am văzut poliţie pe stradă şi doar o singură dată am mai luat permisul cu mine.
  Acum s-a întâmplat să-l am cu mine. M-a întrebat ce naţie sunt, i-am zis că sunt român (fără să-i mai explic de spaţiul danubiano-carpato-pontic) şi i-am arătat permisul. Mi-a urat o zi bună şi mi-a făcut semn să o tai.
  Cred că aveau boală pe ruşi, că erau vreo zece rusnaci care îşi aşteptau rândul la împărţit amenzi.
  Ajung acasă. Mă schimb şi mă duc la PSC.
  Joc toată ziua Catan cu Chantal, Devon şi Shella. Câştig 2 din 4 jocuri.
  Plec cu Dragoş să mâncăm, colindăm pe la câteva restaurante, majoritatea încep să se închidă. Iar restul sunt prea aglomerate. Mâncăm din piaţă nişte frigărui, iar cu ocazia asta se mai joacă şi Dragoş la zdrăngănitoarea lui de la templu.
  
  
  Acasă.
  Pepene.
  Blog.
  Somn.
• Ziua 63 - furnici
• Ca de obicei, mă trezesc relativ dimineaţă.
  Până acum am tolerat furnicile şi am încercat să le accept. Şi atunci când au umplut coşul de gunoi pentru o coajă de banană, şi atunci când a murit o gâză în baie şi s-au chitit câteva sute pe ea s-o care, şi atunci când mi-am luat slipul de la uscat şi n-am văzut că e plin de furnici, şi atunci când mi-au cărat tot zahărul, şi în nenumărate alte cazuri.
  
  
  Sunt nişte vieţuitoare fascinante şi incredibil de meticuloase.
  Şi sunt extrem de mici furnicile astea. Roşiatice. Abia se văd pe piele.
  Ca să nu mai vorbesc de cum mușcă. Oohooo... da! Ustură!
  Găsesc orice firimitură şi se adună cu sutele pe ea, urmând un traseu uneori chiar geometric.
  Am stat odată minute în şir să mă holbez la cum reuşesc ele să treacă peste obstacole şi ştiam de pe Discovery că lasă în urmă o dâră chimică pe care celelalte furnici pot să o urmeze, aşa că nu mare mi-a fost surprinderea să văd că dacă şterg cu degetul ud pe faianţă urma pe care au lăsat-o, celelalte nu o mai găsesc ușor.
  M-am cam jucat cu ele oleacă. Recunosc.
  Dar azi... Azi mi-au declarat RĂZBOI!
  
  
  După ce mi-am terminat duşul, am luat prosopul de corp şi încep să mă şterg. Fără să observ că, undeva în prosop, era un fluture mic, cât o molie mică, mort. Motiv pentru care prosopul era plin, dar plin de furnici.
  După nenumărate muşcături de furnici panicate, am reintrat sub duş, în speranţa ca măcar să le înlătur pe cele care nu sunt încă înfipte.
  În fine... am scos prosopul afară şi l-am lăsat să se cureţe singur de furnici, că altă variantă nu am, iar eu am folosit prosopul de plajă. Diseară le dau cu RAID!
  Plec spre PSC beach. Ascult raggae în căşti, pe scuter, fluier şi cânt şi nu-mi pasă nici de julituri, nici de muşcăturile de furnici şi nici de faptul că nu pot să intru în apă. Sunt fericit.
  Îmi cumpăr cele 3 bucăţele de pui.
  
  
  Cucu clienţi şi azi. De cam o săptămână s-a cam spart treaba.
  Jucăm Catan cam până pe la 4 şi ceva când se strâng norii şi decidem să închidem mai devreme pt azi.
  Plecăm toţi la mainshop. Apare şi Dragoş care a fost pe barcă să facă scufundări la Shark Point.
  Iar a văzut rechini. Beau o bere cu Jan, care s-a întors ieri de pe Similan şi-mi povesteşte ce-a făcut.
  Decidem să mâncăm la un restaurant relativ scump, chiar lângă shop. Cel puţin salata şi fructele sunt bufet.
  Acasă.
  Nu dau cu raid.
  Blog.
• Ziua 64 - pană
• De dimineaţă am plecat la PSC cu ceva întârziere, or să creadă ăştia că ajung după 10 ca să nu ajut la aranjat şi cărat pe-acolo. Azi e iar înnorat, de câteva zile e vânt şi sunt valuri mari.
  Nu prea e de scufundări, ceea ce mă bucură, că oricum nu pot să intru în apă.
  Jucăm Settlers of Catan toată ziua şi mai fac ceva poze:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Mă duc până acasă să iau telefonul cu cartela Orange, ca să mă duc în piaţă să-i caut lu văru' Cristi un telefon ieftin fake de Thailanda. Când dau să mă întorc, realizez că am pană pe roata din spate. 
  Nu am credit pe telefon, aşa că nu am cum să-l sun pe Dragoş să-i spun să mă aştepte. Mă duc încet spre o vulcanizare.
  Constatăm împreună (eu cu vulcanizatorul) că e valva ruptă, aşa că trebuie schimbată cameră.
  Pentru asta trebuie demontată roata.
  Pentru asta trebuie demontata toba de eşapament şi încă nişte suporţi.
  Cost total 250 baht.
  Merg la mainshop şi îl găsesc pe Dragoş acolo.
  Plecăm în piaţă să caut telefon.
  Nu sunt aceleaşi, astea sunt mai scumpe. Mâncăm nişte pui din piaţă.
  Acasă.
  Plecăm inopinant până la Nic. O bere. Două. O bilă. Două.
  Acasă.
  Blog.
  
  
• Ziua 65 - pregatiri pt Songkran
• Aseară iar am ajuns prea târziu şi prea obosit ca să mai scriu ceva.
  Am uitat aproape tot ce am făcut ieri.
  
  
  Utimele 2 zile sunt greu de transpus în cuvinte.
  Promit să mă organizez şi să revin cu detalii când firul logic al evenimentelor va avea sens.
  Hangover 3 se montează.
  
  
  Aşa că... o să pun doar pozele:
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Pe seară au început deja bătăile cu apă, aşa că nu-mi iau telefon sau aparat de fotografiat cu mine.
  Abia aştept ziua de mâine...
  
  
• Ziua 66 - Songkran
• Sa was dee pes mai !
  La mulţi ani 2556 !
  Astăzi a fost cea mai frumoasă sărbătoare la care am participat vreodată!
  Toată ziua a fost o continuă distracţie de dimineaţă şi până noaptea.
  Am râs toată ziua încât mă dor fălcile, abia mai pot să vorbesc.
  Străzile sunt toate complet ude, deşi nu plouă. Bătăi cu apă pe străzi cât vezi cu ochii.
  Toată lumea e pe străzi cu găleţi, pistoale cu apă, cratiţe, orice.
  În maşini, pe maşini, pe scutere şi pe lângă; toţi râd şi se bucură.
  Mă oftic că noi, românii, nu avem asemenea sărbători. Ale noastre s-au comercializat în stil americănește complet.
  N-o să stau să explic ce semnifică Songkran-ul, dar o să menţionez că, după ce că eşti ud fleaşcă, mai trece câte unu şi aruncă cu pudră pe tine. Iese mişto.
  NIMENI nu scapă.
  Tendinţa e ca apa să fie cât mai rece şi pentru asta se utilizează maaaari blocuri de gheaţă...
  E o senzaţie să-ţi iei o găleată de apă rece pe spate.
  Destul cu vorba:

  

  ready for combat

  
  

  

  Petrecere de Songkran și simultan de la revedere pt mine și Dragoș

  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Chiar la stradă în dreptul Phuket Scuba Club

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  

  

  Nic AKA Rambo 5

  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  Apoi seara în Patong...
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  O daaaaa!
  Extraordinară zi!
  Duș fierbinte.
  Sper totuși să nu răcesc. Și ce dacă.
• Ziua 67 - diving again
• Plouă. Torenţial. Nu am văzut aşa ploaie până acum de două luni de când sunt în Thailanda.
  Îmi iau "dry bag"-ul, renunţ la laptop şi alte câteva chestii şi plec la PSC acoperit de vreo 2 impermeabile.
  Mi-au cam trecut bubele (de fapt mi-au căzut cojile de la atâta apă ieri), aşa că intru şi eu la o scufundare împreună cu Jan, Dragoş şi Devon, care îşi face stress-testul pentru divemaster.
  Interesant de văzut cum încearcă Dragoş să-l încurce cât mai mult pe Devon sub apă, care face schimb de echipament cu Jan, în timp ce împart aceeaşi sursă de aer. Le opreşte aerul, le desface chingile la butelie etc.
  Toţi am intrat cu butelii folosite deja, aşa că nu a durat prea mult distracţia.
  Am mai făcut apoi eu cu Devon vreo 15 minute de fun dive folosind echipamentul lui Dragoş, cu cei 20 bar, de la 70 la 50.
  Fac ceva poze:
  
  

  
  
  

  

  
  
  

  

  
  
  Deja nu mai plouă.
  Nu mi se mai aprinde iphone-u'.
  După un joc de Catan la PSC mai facem un fun dive toţi 4.
  M-au lăsat bateriile la aparat.
  Plecăm acasă. Pe jos e complet uscat deja.
  Cină cu Dragoş într-un restaurant nou, că cele la care mergeam de obicei s-au închis.
  Vită cu legume. Excelent. 80 bht.
  Acasă.
  Repar iphone-ul cu o trusă de șurubelnițe cumpărată cu 20 bht dintr-un mic bazar.
  Calcule şi bagaj pentru Indonezia. Plecăm poimâine la prima oră, aşa că mâine e zi fără scufundări.
  Blog.
  Mă uit la statistici și am o surpriză plăcută. Încă mă mai întreb de câteva ţări...
  

  
  

  În fine, mă bag la un film recomadat de TATA!
• 
  
• Ziua 68 - pregatiri pentru Bali
• Azi e o zi călduroasă. E soare puternic char de dimineaţă.
  Plec la PSC. Iau borcanul de mărunt al lui Dragoş, cu ce mai aveam şi eu şi cumpăr pui de 150 bht.
  E foarte cald azi.
  Dragoş şi cu mine nu putem să mergem la scufundări pentru că mâine zburăm, aşa că, băgăm un freedive.
  M-au lăsat acumulatorii pe care îi cumpărasem. Nu mai ţin deloc. Îmi dă Devon nişte acumulatori pe care îi avea el de mult, dar sunt terminaţi şi ăia.
  Trebuie să găsesc cel puţin o pereche pentru Bali, altfel n-o să pot face poze sub apă.
  Acasă.
  Nu am avut timp să postez un clip scurt despre cum am reuşit să adorm 10 minute în după-amiaza de Songkran, aşa că îl pun acum:
  
  
  Muncesc de zor la bagaje să aleg ce iau cu mine în Bali şi ce las aici pentru când mă întorc.
  Am decis să cumpăr o geantă mare împreună cu Dragoş pe care să o iau cu mine la întoarcere.
  Zburăm mâine din Phuket spre Bali cu o oprire de câteva ore bune în Kuala Lumpur (Malaesya), unde avem suficient timp să mergem să vizităm câte ceva.
  În Bali o să aterizăm în Denpasar, de unde o să mergem în Sanur şi o să luăm o barcă către insula Nusa Penida. Şi o să petrecem următoarea săptămână în Lembongan.
  Din fericire FĂRĂ INTERNET (cred)!
  Aşa că... cel puţin până pe 26 aprilie nu am să mai postez nimic (cred).
  Am găsit acumulatori. Sunt liniştit acum.
  Acasă.
  Mergem la Mainshop să ne luăm la revedere de la toată lumea. Deşi eu mă întorc peste o săptămână pentru încă o săptămână, Dragoş o să plece din Bali direct în România.
  Trec şi prin târg (să-i zic aşa) şi-i iau lu văru' Cristi un telefon. Cu televizor :) 2000 bht.
  Acasă.
  Bagaje.
  Blog.
  
  
• Ziua 69 - Kuala Lumpur și Bali
• Ziua 70 - Lembongan island
• Ziua 71 - diving with mantas
• Ziua 72 - Diving @ Nusa Penida
• Ziua 73 - Lembongan Diving
• Ziua 74 - azi nu
• Ziua 75 - două super-scufundari
• Ziua 76 - record
• Ziua 77 - chill-out
• Ziua 78 - inapoi spre Thailanda
• 
  
• Ziua 79 - Acasă în Phuket
• Dorm pe două scaune într-un lounge foarte mişto cu muzică relaxantă şi ştiri în acelaşi timp. Anchilozez în câteva poziţii, până îmi dau seamă pe la 5 dimineaţa cum să stau mai bine.
  Mă ridic la 6 şi mă îndrept către o toaletă în drum spre check-in.
  Şi pentru că ar fi foarte multe amănunte de povestit despre şederea mea în Thailanda, iar eu nu sunt prea bun la detalii, am să spun acum povestea amuzantă a pastei de dinţi.
  Eu nu am cumpărat pastă de dinţi deloc de când am venit în Thailanda. Am avut o jumătate de tub mic Colgate cu mine din România.
  Când l-am terminat, am avut norocul să plece Dragoș 2 şi cu Oana şi mi-au lăsat ei jumătatea lor de tub mic de Aquafresh, pe care am terminat-o exact în ziua când am plecat spre Bali cu Dragoş.
  Dragoş mai avea cu el un tub mare de Sensodine pe terminate şi un tub mic de Aquafresh pe terminate, aşa că 9 zile în Bali ne-am concentrat amândoi să stoarcem tot ce se putea din tubul mare, astfel încât să nu mai fie nevoie pentru mine când mă întorc în Thailanda să cumpăr alt tub de pastă de dinţi, ci să folosesc ce a mai rămas în tubul mic de Aquafresh.
  Pe care îl am cu mine acum în aeroport în Singapore.
  Descopăr că pentru a ridica biletul din Singapore către Phuket trebuie să dau 20 eur taxa de transfer.
  Folosesc o tehnică veche, legată de zâmbet şi de tanti de la ghişeu şi aflu că pot să ocolesc taxa dacă mă duc la imigrări, aplic pentru viză de turist on arrival, gratis de altfel, ies din aeroport şi intru la loc.
  Aşa şi fac. 20 eur sunt o grămadă de bani, mai ales că toţi banii pe care îi mai am mai sunt 80 eur (15 am dat în Denpasar la taxa, iar 5 la McDonalds). Ies afară. Plouă şi e cald.
  N-am ce face afară, aşa că intru înapoi în aeroport. Iau biletul şi fac check-in-ul. Aştept cuminţel zborul şi mă întorc în Phuket.
  Viza on-arrival (pentru 2 săptămâni). Încă 1000 bht. Bine că am o poză cu mine la mine.
  Este 10 dimineaţa. Soare puternic.
  Urechea nu mă mai doare aşa de tare. Iau microbuz până în Kata şi am ghinionul să stau lângă o familie de francezi gălăgioşi. Tatăl cel puţin, părea cel mai entuziasmat. Băieţii încercau să doarmă, iar mama îl aprobă la tot.
  Ajung acasă şi după ce îmi desfac bagajul şi fac un duş, plec spre PSC.
  Pe jos.
  După ce merg câţiva kilometri buni, cu cabinete de masaj thailandez din 100 în 100 m şi cu fete care strigă după tine şi te poftesc să intri, îmi dau seama că sunt de mai bine de 2 luni în Thailanda şi nu am fost niciodată la masaj, deşi toţi mi-au recomandat, cel puţin pentru gleznă.
  Acum e prea târziu, costa 300 bht ora, iar eu mănânc cu banii ăştia 2 zile!
  Aşa că merg mai departe şi îmi cumpăr puiul şi orezul pentru azi, că nu am mâncat sau băut nimic de fix 12 ore.
  Păstrez 30 pentru drumul de întoarcere în ţară, iar cei 50 de eur îi transform în 1800 bht. Îmi fac rezervare cu 250 bht de microbuz pentru drumul către aeroport peste 4 zile. Dar nu plătesc încă, îi promit lui tanti că trec mâine şi-i las banii.
  Ajung la PSC. Îmbrăţişări, zâmbete, etc.
  Catan pentru restul zilei.
  Aş merge la un freedive, dar nu pot să intru în apă din cauza urechii.
  Înapoi spre casă. Tot pe jos. Cât de lung mi se pare drumul.
  Banane.
  Mai pierd vremea pe calculator până se face 21:30 şi adorm buştean.
• Ziua 80 - Pe jos
• Mă trezesc după fix 12 ore. Este 9:30.
  Am visat că ieşeam din casă şi aruncăm cu pietre după un guguştiuc.
  Acum îmi dau seama de ce.
  Începe ploaia. Mă gândesc că mi-ar plăcea foarte mult să mă plimb prin ploaie, dar se opreşte prea repede.
  Aşa că mă culc la loc.
  Aha! a început din nou.
  Până mă mişc eu, se opreşte iar.
  Trebuie să mă duc la farmacie să iau ceva pentru ureche că e la fel.
  Nu mai prind ploaia şi nici nu mai plouă apoi toată ziua.
  Plec spre farmacie. Evident pe jos.
  Picăturile sunt prea scumpe, iar urechea pare că mi-a mai trecut, aşa că nu mai iau nimic.
  Pui cu orez şi nişte apă de băut.
  Trec pe la PSC.
  Nu e nimeni acolo decât Jan.
  Stau până la 6 când închide, apare şi Kohn şi mă ia pe scuter cu el până la mainshop.
  Mâine e ziua lui liberă şi a lui Lauryn, iar Jan are un curs de avansat pe Racha Yai, aşa că Kevan e singur la mainshop şi Chantal e singură la beachshop.
  Stabilesc cu Kevan să mă ia de dimineaţă de acasă şi pe mine în caz că au nevoie de ajutor cu ceva.
  Mă întorc acasă. Evident tot pe jos.
  Tot mergând atâţia kilometri pe jos, brusc realizez de ce nu există trotuare: pentru că NIMENI nu merge pe jos!
  Acasă.
  Skype.
  Mă tund şi bărbieresc.
  Blog
• Ziua 81 - România - țara fără zâmbete
• Mă trezeşte guguştiucul iarăşi la 6:00 fix! Ies afară direct şi scutur puternic de pomul din faţa geamului ca să mă asigur că zboară şi mă duc înapoi în pat. Mă trezeşte din nou la 8:30.
  Mă resemnez şi nu mă mai culc la loc.
  Mă pregătesc (adică deschid laptop-ul şi mă uit pe facebook să văd ce s-a mai întâmplat), că la 10 vine Kevan să mă ia.
  Urechea e bine. Aproape că nu mai simt nimic.
  Azi e soare. Foarte soare.
  Plecăm spre beachshop şi suntem în întârziere, aşa că nu opreşte să-mi iau pui şi orez.
  Face cinste Chantal cu prânzul (club sandwich) şi un milkshake de vanilie. Excelent.
  Jucăm Catan cam toată ziua. Pierd repetitiv şi nu-mi pasă. Mai fac şi ceva plajă.
  Am ocazia să mă duc la o scufundare cu cineva care nu are buddy, dar refuz din cauza urechii, de teamă să nu recidiveze.
  Poze pe plajă:
  
   
  
  
  
  Închidem la 18:00 şi plec spre casă pe jos.
  A început să-mi placă să merg atâţia kilometri pe jos. Am mai mult timp să gândesc şi să observ.
  Nu mai am telefon mobil dinainte de a pleca în Bali. S-a bulit display-ul la iphone de tot.
  Cred că i-a fost fatală întrecerea aia când alerga pe asfalt încercând să o ia înaintea mea, iar eu eram pe scuter încercând să accelerez şi mai mult.
  Deh.
  Îmi iau de la piaţă nişte banane cu 40 bht şi nişte pui cu orez cu 50 bht (cina + midnight snack).
  Trec pe lângă o haită de şobolani călare pe nişte saci de gunoi la marginea drumului în plină zi.
  Nici nu-i mai bag în seamă acum. N-am văzut niciodată asta ca un aspect negativ. Nici măcar sărăcia.
  Îmi e greu să găsesc aspecte negative la Thailanda; conştientizez că este o ţară săracă şi că oamenii muncesc din greu pentru un trai decent, dar în momentul în care mergi pe stradă şi vezi oameni care îţi zâmbesc, e pur şi simplu minunat.
  Realizezi că nu o fac din politeţe, ci pentru că aşa simt şi că vor să îţi zâmbească şi să te salute şi asta te face şi pe tine să zâmbeşti involuntar şi să îţi deschizi inima.
  Nu ştiu despre alţii, dar eu am ceva sechele de la naveta pe care, copil fiind, o făceam zilnic cu metroul în Bucureşti ca să ajung la şcoală. Nu am văzut niciodată oameni care să zâmbească în metrou. Nu între ei având vreo discuţie amuzantă sau făcând mişto de careva, ci oameni mulţumiţi de viaţa pe care o au. Oameni care să se simtă împliniţi şi să se și vadă asta pe faţa lor. Aşa cum putem vedea în toate ţările occidentale "mai dezvoltate".
  Deseori mă plimbam prin parcurile Piteștiului sau pe centru căutând disperat zâmbete cu care să-mi hrănesc sufletul.
  Tot ceea ce găseam erau priviri disperate, pierdute, pline de invidie sau îngâmfare.
  Suntem o naţie mică ce a uitat să zâmbească.
  Aşa că acum, pot să afirm că aici, în ţara celor 1000 de zâmbete, mi-am regăsit zâmbetul şi sunt recunoscător pentru asta.
  Îl am cu mine în fiecare zi. Îl păstrez cu mine peste tot pe unde merg şi îl folosesc tot timpul.
  
  
  
  
  
  Citeam zilele trecute într-o carte care a rămas de la Dragoş (Bine că eşti tu deştept - John Farndon) - definiţia fericirii.
  Realizez acum că toate încercările de a defini fericirea, inclusiv din acea carte, sunt incomplete.
  Şi atât.
• Ziua 82 - decizii
• Nu ştiu la cât m-am trezit, dar nu era nici un guguştiuc.
  Astăzi e o zi foarte importantă. Astăzi am un interviu la o companie de distribuţie echipamente de Scuba Diving pentru postul de Marketing Manager. Cea mai mare din SE Asiei de fapt.
  Astăzi îmi cam decid soarta. Rămân și sezonul ploios, sau ma întorc acasă.
  
  
  Nu am emoţii deloc. Cred că sunt 50-50. Îmi şi doresc să mă întorc acasă.
  Vreau să fac Paştele cu cei dragi. Dar şi job-ul ăsta e plătit foaaarte bine. Aş câştiga de fapt mai bine decât în România. Hmm.
  Plec pe jos până la Benny, să iau un scuter că n-am cu ce să ajung până în Chalong unde e sediul central. La pui e închis. Iau tot pui, dar din altă parte.
  Nu la fel de bun.
  Benny nu e acolo.
  Merg spre PSC şi mai întreb în vreo 3 locuri de închiriat motociclete. Toţi vor 200 bht/zi + paşaportul. Nu sunt de acord să las paşaportul, ci doar o copie; dar pentru asta trebuie să las o garanţie de min 2000 bht, iar eu mai am aproape 1500. Aşa că... mă duc la PSC. Pierd vremea puţin şi joc un joc de Catan cu Lauryn până mai trece vremea şi se întoarce Benny. Mă duc înapoi la Benny şi pentru ca nu mai are nici un scuter disponibil, îl întreb în cine pot să am încredere să las paşaportul. Închiriez scuter de la o tanti cu 400 bht/2 zile.
  
  
  Plec acasă şi mă pregătesc pentru interviu.
  După lungi discuţii, mi-am dat seama că m-am pregătit degeaba că deşi "am potenţial", mai au de analizat şi alţi candidaţi şi nu au cum să-mi dea un răspuns pe loc şi în plus ar vrea pe cineva mai în vârstă şi cu mai multă experienţă aici în Thailanda. Nu pot să anulez zborurile de întoarcere pe blana ursului din pădure şi orricum vreau şi eu să mă întorc acasă. Aşa că le mulţumesc băieţilor şi mă duc înapoi la Benny să plătesc taxi-ul pentru aeroport, din vreme ce e la 12 noaptea şi nu am cum să mă duc cu un microbuz.
  Încă 850 bht. M-a taxat cam mult.
  
  
  Am mai rămas în Thailanda cu 250 bht. Adică aproape 30 de lei. Să mănânc încă o zi jumătate şi mai cumpără ceva şi pentru acasă dacă mai poţi.
  O să iau ceva aer în buzunare pentru cine doreşte.
  Mai am 30 de euro pentru urgenţe.
  Nu mi s-a întâmplat niciodată să mă întorc dintr-o excursie aşa de scurs de mărunţiş.
  Dar nu mi se pare cine ştie ce tragedie.
  Acasă.
  Bagaje.
  Mesaje online de mulţumiri la toţi prietenii (nu puţini) pe care mi i-am făcut în toate aceste 80 de zile.
  
  
  
  
  Verific zborurile dacă sunt ok.
  Somn.
• 
  
• Ziua 83 - gata
• 
  
  Mă duc de dimineaţă la PSC şi petrec toată ziua acolo.
  Profit de faptul că mi-a trecut urechea şi merg la două free dive-uri care durează mai toată ziua. Un fel de "la revedere" de la housereef.
  Jan e şi el în apă, face skill-uri cu May. Îi umplu buzunarele de la vestă cu linii de pescuit şi-l bălăcăresc că nu are cuţitul cu el. Nu-l bagă în apă, că rugineşte :)
  Între freedive-uri apuc să joc un joc scurt de Catan cu Lauryn. Chantal e plecată cu Kevan pentru visa run în Kuala Lumpur.
  Ies din apă pe la 5 şi ceva.
  La 6 mergem toţi la mainshop, de unde îmi iau la revedere şi mă duc acasă.
  Stau cu morcovu' că poate nu-i găsesc p'ăia să las scuterul şi să-mi recuperez paşaportul.
  Mai fac ultimele împachetări şi pregătiri şi plec la 20:30 spre Benny, de unde trebuie să iau taxi-ul către aeroport.
  Opresc la un 7/11 ca să cântăresc geanta să nu aibă mai mult decât trebuie. E în regulă.
  Las bagajul la Benny şi mă duc să las scuterul. Iau paşaportul.
  Acum nimic nu se mai poate întâmpla.
  Cu ultimii 20 bahţi îmi cumpăr un suc.
  Nu vine taxiul. Trebuia să vină la 21:00.
  Se face 21:15.
  Din proprie iniţiativă Benny cheamă altul. Vine pe la 21:30. E un ditamai maxi-taxi. Tot al meu. Numai pentru mine!
  Avem suficient timp. Facem cam o oră până la aeroport, iar zborul către Dubai e la 00:15.
  În schimb, şoferul conduce de parcă am pierdut deja zborul.
  Abia aştept să ajung acasă.
  Aeroport, check-in. Aşteptare. Zbor cu Emirates. Vin roşu :) Nu m-a mai interesat marca, ba chiar nici măcar gustul.
  Am mâncat şi-am băut tot ce-am prins.
  Ajung în Dubai. Uff. Imens aeroport. Ar trebui să închirieze scutere aici.
  E 4:30 de dimineaţă, iar arabii îşi fac rugăciunea. Nu înţeleg.
  Fac mai bine de o oră până la terminalul 2. Nu e de ajuns că iau tren, mai trebuie să iau şi autobuz. Mai bine făceau zboruri interne între terminale. E mai mare şi mai populat ca Piteștiul aeroportul ăsta. Şi are şi mai mulţi angajaţi probabil!
  Sper ca geanta mea să-şi găsească drumul unde trebuie şi să vină după mine.
  Abia aştept să mă reîntâlnesc cu cei dragi şi să petrec Paştele împreună cu familia.
  Au fost aproape 3 luni extraordinare în Thailanda, timp în care mi-am făcut O GRĂMADĂ de noi prieteni şi am descoperit cu adevărat Scuba Diving-ul.
  Am să revin CU SIGURANŢĂ!
  
  
  Aici se încheie programul nostru.
  Vă mulţumim pentru vizonare.
  Leka Nosht Detsa.
  
  
  Nu ştiu mai departe ce şi cum, dar nu pun punct
  
  
  Articol înscris în concursul <Thailanda, te iubesc!>, organizat de KLM România în colaborare cu T.A.T. Balkans și Tedoo.ro